Emmanuel Macron cere expulzarea persoanelor radicalizate după descoperirea unor detalii șocante despre atacatorul din Arras

acum 1 an 106

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut autorităţilor să „pieptene” cu atenţie dosarele persoanelor radicalizate susceptibile să fie expulzate din ţară după ieșirea la iveală a unor detalii șocante despre familia atacatorului de la Arras, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Emmanuel MacronFoto: Lemouton / Pool / Sipa Press / Profimedia

Şeful statului intenţionează să se asigure că nu a existat nicio „omisiune” la examinarea procedurilor vizând persoanele de pe aşa-zisele „liste S” cu suspecţi care constituie o ameninţare potenţială pentru „securitatea statului”, a precizat preşedinţia franceză într-un comunicat de presă.

Acest anunţ intervine după moartea unui profesor de limba franceză, înjunghiat vineri la un liceu din localitatea Arras de către un fost elev radicalizat de 20 de ani, de naţionalitate rusă. Acesta fusese înregistrat pe listele cu suspecţi pentru radicalizarea sa într-o unitate şcolară.

Un omagiu urmează să fie adus luni acestui profesor cu un minut de reculegere în toate unităţile de învăţământ din Franţa.

Franța vizează noi măsuri împotriva radicalizării islamiste

Macron doreşte de asemenea ca miniştrii săi „să încarneze un stat neiertător faţă de toţi cei care poartă ură şi ideologii teroriste”, a spus un consilier al său jurnaliştilor.

Într-o circulară, ministerul de interne de la Paris a ordonat tuturor prefecţilor din ţară să reunească în termen de 48 de ore grupurile departamentale de evaluare a radicalizării create în 2014 pentru a „reexamina în detaliu” toate „cazurile individuale”, „în special cele vizând străini cu situaţia neclară”, a explicat preşedinţia franceză.

Scopul este de a se „asigura că toate persoanele radicalizate care sunt susceptibile de a fi expulzate au şi fost trimise din ţară sau pentru a accelera procedurile”, precum şi pentru „a reverifica dacă nu au existat omisiuni şi dacă procedura a fost respectată în totalitate”.

Ideea este în special de a vedea dacă este posibil să se obţină un permis consular în cazurile în care aceasta nu a fost posibil până în prezent, în special în ceea ce priveşte Rusia, unde dialogul pe această temă, şi astfel expulzările au fost stopate de facto după invazia rusă în Ucraina.

Familia atacatorului din Arras era cunoscută ca fiind radicalizată

Deși primele informații transmise de presa franceză afirmau că tânărul care a comis atacul din Arras este originar din Cecenia, autoritățile au precizat ulterior că acesta s-a născut într-o altă regiune rusă din Caucaz cu o populație predominant musulmană, Republica Inguşetia.

Autoritățile au precizat de asemenea că tânărul era urmărit de puţin timp de Direcţia Generală de Securitatea Internă (DGSI), dar că tatăl său a fost expulzat în 2018 pentru radicalizare, iar fratele său mai mare a fost încarcerat pentru participare la un plan de atentat vizând Palatul Elysee.

În 2014, familia atacatorului a fost vizată de o procedură de expulzare, care într-un final a fost anulată.

Pe lângă circulara către prefecţi privind persoanele radicalizate, ministerul de interne cere examinarea unei „abordări specializate pentru tinerii din Caucaz cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani”.

Atacatorul din Arras, la fel ca cel care l-a ucis şi decapitat pe profesorul Samuel Paty lângă Paris în urmă cu 3 ani, provine din această regiune rusă.

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26611469-emmanuel-macron-cere-expulzarea-persoanelor-radicalizate-dupa-descoperirea-unor-detalii-socante-despre-atacatorul-din-arras.htm

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.