Epidemiile masive de boli și foametea generalizată sunt „inevitabile” în Fâșia Gaza, avertizează ONU

acum 1 an 73

Pe măsură ce accesul la combustibil și la alte resurse se diminuează în Fâșia Gaza, „epidemiile masive de boli infecțioase și foametea par inevitabile", a avertizat joi, 16 noiembrie, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk, potrivit CNN.


Epuizarea completă a rezervelor de combustibil „ar fi catastrofală în toată Gaza - ar duce la prăbușirea completă a alimentării cu apă, a canalizării și a serviciilor medicale esențiale și ar pune capăt asistenței umanitare care a fost permisă până în prezent", a declarat Türk în cadrul unei briefing informal, după vizita pe care a făcut-o, săptămâna trecută, în Orientul Mijlociu.


UNICEF a anunțat marți că a primit deja rapoarte despre creșterea nivelului de deshidratare și despre mai bine de 30.000 de cazuri de diaree în Gaza.


Șeful ONU pentru drepturile omului a atras atenția, de asemenea, asupra intensificării violenței și a discriminării severe împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, inclusiv în Ierusalimul de Est. Türk a precizat că apelurile lansate de biroul său pentru detensionarea violențelor, în special în Fâșia Gaza, au fost ignorate.


„A existat o prăbușire a celui mai elementar respect pentru valorile umane. Uciderea atâtor civili nu poate fi considerată ca reprezentând daune colaterale. Singurul câștigător al unui astfel de război va fi probabil extremismul și exacerbarea extremismului", a mai spus el.


Foto: Profimedia Images


Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/epidemiile-masive-de-boli-si-foametea-generalizata-sunt-inevitabile-in-fasia-gaza-avertizeaza-onu-4721025

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.