Erdogan acuză SUA și Marea Britanie, după atacurile asupra rebelilor houthi, că încearcă să transforme Marea Roșie într-o „mare de sânge”

acum 9 luni 90

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat vineri, 12 ianuarie, atacurile americane și britanice asupra unor ținte ale rebelilor Houthi din Yemen, pe care le-a calificat drept o utilizare disproporționată a forței, și a acuzat cele două țări că încearcă să transforme Marea Roșie într-o "mare de sânge", informează Reuters.


Turcia, membră a NATO, a criticat puternic Israelul pentru campania sa militară din Fâșia Gaza, care vizează anihilarea grupării militante palestiniene Hamas, și a acuzat în repetate rânduri țările occidentale că sprijină ofensiva israeliană.


Întrebat de reporteri despre bombardamentele aeriene și maritime efectuate în cursul nopții de către forțele americane și britanice în Yemen, ca ripostă la atacurile asupra transportului maritim din Marea Roșie derulate de milițiile Houthi susținute de Iran, liderul turc a declarat că acestea nu sunt simetrice.


"Tot ceea ce s-a făcut este o utilizare disproporționată a forței", a declarat Erdogan, după rugăciunea de vineri de la Istanbul.


"Această utilizare disproporționată a forței este în prezent efectuată de către SUA și Israel în Palestina. Iranul analizează cum să se protejeze împotriva tuturor acestor acțiuni", a mai spus președintele turc.


"În acest moment, ei încearcă să transforme Marea Roșie într-o mare de sânge, iar Yemenul, prin intermediul (rebelilor) Houthi și prin folosirea întregii sale forțe, spune că va da răspunsul necesar în regiune Statelor Unite, Marii Britanii", a adăugat Erdogan.


Turcia sprijină în linii mari guvernul recunoscut la nivel internațional al Yemenului și susține procesul condus de ONU menit să aducă pacea între acesta și milițiile Houthi, care au preluat controlul asupra unei mari părți a țării. Ankara a condamnat anterior atacurile cu rachete ale rebelilor Houthi asupra Arabiei Saudite.


Erdogan a precizat că Ankara a auzit de pe diverse canale că milițiile Houthi desfășoară o "apărare, un răspuns foarte reușit" împotriva Statelor Unite și a Marii Britanii, adăugând în același timp că Iranul analizează "cum se poate proteja împotriva a tot ceea ce se întâmplă".


Forțele Houthi au atacat rutele de navigație de la gurile Mării Roșii, spunând că face acest lucru pentru a-i sprijini pe palestinieni împotriva Israelului.


Spre deosebire de aliații săi occidentali și de unele state arabe, Ankara nu consideră că Hamas, care controlează Fâșia Gaza și care a lansat sângerosul asalt asupra sudului Israelului pe 7 octombrie, este o organizație teroristă.


Foto: Profimedia Images


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/erdogan-acuza-sua-si-marea-britanie-dupa-atacurile-asupra-rebelilor-houthi-ca-incearca-sa-transforme-marea-rosie-intr-o-mare-de-sange-4773482

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.