Erdogan susţine că Hamas nu este o organizaţie teroristă. „Este un grup de eliberare, duce o luptă pentru a-şi proteja pământurile şi poporul”

acum 1 an 155

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri, 25 octombrie, că nu va mai vizita Israelul, din cauza războiului „inuman” din Gaza împotriva Hamas, organizaţie pe care el nu o consideră teroristă, ci un grup de eliberare care luptă pentru a proteja pământul şi poporul palestinian, a transmis Agenția France Presse, preluată de news.ro.


În cele mai dure comentarii de până acum referitoare la conflictul din Gaza, Erdogan a cerut o încetare imediată a focului între forţele israeliene şi palestiniene şi a spus că ţările musulmane trebuie să acţioneze împreună pentru a asigura o pace durabilă în regiune.


„Hamas nu este o organizaţie teroristă, este un grup de eliberare, mujahedini care duc o luptă pentru a-şi proteja pământurile şi poporul”, a spus Erdogan în faţa parlamentarilor din partidul său de guvernământ AK, folosind cuvântul arab care îi desemnează pe cei care luptă pentru credinţa lor.


„Aveam un proiect de a merge în Israel, dar a fost anulat, nu voi merge”, a mai declarat președintele Turciei. El nu a precizat când intenţiona să viziteze Israelul, dar Ankara avea în plan să participe la un proiect de gazoduct promovat acolo de Statele Unite.


Erdogan a criticat, de asemenea, puterile occidentale care şi-au exprimat sprijinul pentru represaliile Israelului împotriva Hamas, spunând că „lacrimile occidentale vărsate pentru Israel sunt o manifestare a înşelăciunii”.


Turcia a condamnat moartea civililor în urma raidului Hamas din 7 octombrie, dar a îndemnat Israelul să reacţioneze cu reţinere. De atunci, Turcia a condamnat bombardamentele intense ale Israelului asupra Fâşiei Gaza, care este controlată de gruparea militantă islamistă, oferindu-se să joace un rol de mediator și trimiţând transporturi cu ajutor umanitar.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/erdogan-sustine-ca-hamas-nu-este-o-organizatie-terorista-ci-lupta-pentru-eliberare-4700292

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.