Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt, care are numeroase datorii, a intrat miercuri în faliment. Procedura a fost îndeplinită în Suedia.
„După explorarea tuturor opţiunilor disponibile pentru a negocia şi implementa o restructurare financiară (…) compania nu a reuşit să îndeplinească condiţiile financiare necesare pentru a-şi continua operaţiunile în forma sa actuală”, se arată într-un comunicat al companiei citat de Le Figaro.
Compania a fost fondată în 2016. Cei doi acţionari principali ai grupului suedez sunt producătorul auto german Volkswagen şi banca americană de investiţii Goldman Sachs.
În septembrie, anul trecut, compania a anunţat că are dificultăţi şi a eliminat 1.600 de locuri de muncă. Apoi, în noiembrie, a depus o cerere de protecţie în faţa falimentului. În ianuarie, acţionarii au dat undă verde pentru a continua operaţiunile şi a căuta noi acţionari.
Produ...