„Este mai ușor aici decât în junglă”. Zara, o fetiță de 4 ani care locuiește în Malaezia, a devenit cea mai tânără persoană care a urcat pe Everest

acum 9 luni 74

Un zâmbet strălucitor și cel mai înalt munte din lume în spatele lor. Zara (4 ani) și fratele ei Sasha (7 ani) au călătorit cu tatăl lor timp de aproape 3 săptămâni în Himalaya. Ei au parcurs traseul Jiri până la tabăra de bază, la 5.364 de metri. Zara, care s-a născut în Cehia, a devenit cea mai tânără persoană care a urcat la această înălțime pe Everest, relatează Blesk. Deținătorul recordului era un băiețel indian de 5 ani.


În total, copiii au făcut 270 de kilometri prin Himalaya, au urcat peste 20.000 de metri altitudine la temperaturi de până la minus 25 de grade Celsius și au depășit sute de alți turiști grație calităților lor fizice.


Zara, 4 ani și 5 luni, locuiește în prezent cu familia ei în Malaezia, merge pe jos câțiva kilometri până la grădiniță în fiecare zi și, potrivit tatălui ei, a făcut drumeții de 2.200 de kilometri prin junglă, în 2023.


„Este plăcut să alergi aici cu Zara, jungla este incomparabil mai grea”, se notează pe pagina de Facebook Saša jede, care a urmărit experiența familiei, condusă pe munte de un șerpaș nepalez.


„Aici, în Himalaya, potecile sunt mult mai bune decât terenul accidentat din junglă”, a declarat Sascha, fratele Zarei.


Nici măcar temperaturile joase nu le-au pus probleme celor doi. Pentru a-i întări, „fac doar băi reci acasă“, explică tatăl micuților.


Zara nu se scaldă niciodată în apă caldă, din contră, adaugă gheață, de aceea frigul nu i-a pus nicio problemă. Datorită aclimatizării elaborate, valoarea saturației ei de oxigen nu a scăzut sub 90%


Tatăl Zaarei:

În weekend, trioul au ajuns cu bine în civilizație după aventura lor la altitudine. Cu un zâmbet larg pe buze, desigur.


Traseul Jiri Everest, pe care cei doi copii l-au parcurs, este unul dintre tururile clasice de trekking din Nepal. Este cel mai vechi traseu prin regiunea Khumbu către tabăra de bază de pe Everest.


În 1953, Sir Edmund Hillary și ghidul său montan nepalez Tenjing Norgay Sherpa au ales acest traseu pentru a cuceri Muntele Everest.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/zara-4-ani-si-5-luni-cea-mai-tanara-persoana-care-a-urcat-pe-everest-4775024

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.