Instanța a decis anularea a două documente datate 04.08.1994 și 17.09.1994, care ar fi fost semnate, în teorie, de colonelul Constantin Salitră – fost șef al Direcției Pașapoarte și Străini din Ministerul de Interne și cofondator al Complexului Europa, alături de Dumitru Nicolae. În realitate, conform expertizei efectuate de Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), semnăturile de pe aceste documente nu îi aparțin lui Salitră, iar înscrisurile au fost falsificate integral.
Procesul a fost intentat de una dintre fiicele colonelului, Maria Cristina Salitră, care a încercat în instanță să demonstreze falsul acestor acte.
Chitanțele respective ar fi justificat o pretinsă plată de 3.941.529,13 dolari de la firma Euro Utimex SRL către Salitră, în schimbul terenurilor din Colentina. Acestea au fost invocate în procese civile inițiate în 2014 și 2018, însă expertul desemnat de instanță a desc...