Reîncarnarea este un subiect tabu, iar ideea reîncarnării este respinsă de către biserica creștină. Nici musulmanii nu cred în ideea reîncarnării. La fel ca și creștinii cred în viața de apoi, care se presupune, conform cărților sfinte, va veni în urma marii judecăți, urmând ca cei buni să ajungă în rai, iar cei păcătoși în iad.
Ce este reîncarnarea?În schimb pentru hinduși, budiști și taoiști, reîncarnarea este baza filosofiei lor. Astfel că, Upanișadele, care pot fi considerate echivalentul bibliei în India, cuprinde învățături despre migrația sufletelor și despre efectul karmei. Conform acesteia, fiecare ființă își generează propriul destin datorită acțiunilor sale, iar fiecare existență va produce o karmă nouă care va fi baza viitoarei existențe. Și în biblie găsim noțiuni care seamănă cu cea a karmei. Spre exemplu prin expresia "Vei culege ceea ce semeni".
Această credință mai este împărtășită de către unele popoare din Africa, Oceanul Indian, indienii din America p...