Acțiunile Israelului în Fâșia Gaza „indică un genocid în derulare", a afirmat joi un grup de experți independenți în domeniul drepturilor omului, din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), acuzație respinsă de Ministerul israelian de Externe, relatează CNN.
Experții - dintre care mulți sunt cunoscuți ca raportori speciali ai ONU - au declarat că „violențele grave comise de Israel împotriva palestinienilor după 7 octombrie, în special în Gaza, indică un genocid în derulare", potrivit unui comunicat de presă transmis de grupul ONU pentru Proceduri Speciale pentru Drepturile Omului.
Raportorii speciali au descris acțiunile Israelului prin „utilizarea unui armament puternic cu impact inerent nediscriminatoriu, care a dus la un număr colosal de morți și la distrugerea infrastructurii de susținere a vieții" și au susținut în comunicat că aceste acțiuni nu pot fi justificate de nevoia de autoapărare.
„Pentru a fi legitim, răspunsul Israelului trebuie să se încadreze strict în cadrul dreptului umanitar internațional", au precizat experții. „Prezența tunelurilor subterane în anumite părți din Gaza nu elimină statutul civil al persoanelor și infrastructurii care nu pot fi vizate direct și nici nu pot suferi în mod disproporționat", au mai transmis raportorii ONU.
Cum a răspuns Israelul
Ministerul israelian de Externe a respins această evaluare, într-un comunicat emis vineri.
„Israelul respinge toate acuzațiile făcute de raportorii speciali. Cei care au semnat declarația insultă victimele genocidului de-a lungul istoriei", a transmis ministerul.
„Israelul este angajat față de dreptul umanitar internațional și va continua să ia măsuri pentru a preveni daunele civile în Gaza", precizează comunicatul.
„Hamas i-a pus intenționat (pe civili, n.r.) în pericol. Singurele acte de genocid din timpul acestui conflict sunt cele ale Hamas, când au măcelărit, violat și torturat oameni nevinovați în Israel, pe 7 octombrie", mai afirmă Ministerul de Externe.
Șeful ONU a refuzat să comenteze
Biroul secretarului general al ONU, António Guterres, nu va comenta declarațiile făcute de experții independenți, a declarat joi purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric.
„Acești experți (…) sunt independenți față de secretarul general", a precizat Dujarric.
„În ceea ce privește chestiunea genocidului, suntem foarte clari în ceea ce privește poziția noastră, și anume că un genocid poate fi catalogat doar de către o instanță competentă", a adăugat purtătorul de cuvânt al ONU.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas