Femeia care se simte mai liberă în închisoare decât afară - sau unde pot duce poveștile „exotice” cu furatul fetei de către băiat, la care uneori statul preferă să închidă ochii

Povestea unei femei de 27 de ani pe care am întâlnit-o în Penitenciarul Gherla, unde ispășea o pedeapsă de aproape 6 ani de închisoare pentru furt, amintește despre o „tradiție” ilegală care mai există încă în unele comunități de romi și la care statul român preferă să închidă ochii: „furatul” fetei de către băiat. Magda a ajuns să se simtă mai liberă în închisoare decât afară, acolo unde a avut parte doar de bătăi și abuzuri din partea soțului.

Atenție! Articolul conține descrieri detaliate ale scenelor de abuz și violență domestică.

Multe din detaliile descrise de femeia din închisoare nu au putut fi verificate de autoarea articolului, dar am ales să le păstrăm pentru că ilustrează situațiile periculoase în care pot ajunge fetele care sunt „furate” de acasă când sunt minore.

O femeie tânără pășește ușor și se așază, parcă strategic, pe scaunul din mijlocul încăperii. Stă fix între cele patru goblenuri, o icoană, un puzzle cu Castelul Peleș și o tablă pe care sunt scrise cu majuscule cuvinte precum „doliu” sau „schizofrenie”.

Are părul prins într-un coc în vârful capului, puțin dezordonat, iar șlapii ei fac zgomot pe podeaua care lucește de la detergent. Poartă un tricou cu zodii, un hanorac în carouri și colanți roz.

Gardianul ne-a spus că avem la dispoziție o oră. A dat din cap, iar eu am închis ușa de la cabinetul psihologului Secției Exterioare a Penitenciarului Gherla. Începe să-și frece mâinile și respiră greu. Are doar nouă degete la mâini și un tatuaj cu fluture pe încheietură.

Magda* este în închisoare de 5 ani, 10 luni și 20 de zile. O bună parte din anii de tinerețe i-a petrecut aici. Are 27 de ani. Ar fi trebuit să iasă până acum, dar a primit patru luni în plus pentru că s-a certat cu un angajat al penitenciarului la puțin timp după ce-a fost închisă.

Îi e dor de copiii ei, care știu doar că mama e plecată în altă țară. „Cu cursa lungă vii?”, o întreabă la telefon Liviu, băiatul cel mare. Nu vrea să le cauzeze și mai multe traume, așa că a ales această variantă a poveștii.

„Viața mea a fost complicată. Nici eu nu știu cum am ajuns așa”, continuă femeia. „Nu concep când se închide ușa la 17. Nu vreau să concep că eu sunt aici și că nu e el în locul meu”.

Vorbește despre soțul ei, Marius. Încă sunt căsătoriți, dar de ceva timp l-a scos de la vizite. A făcut asta după ce a primit mai multe amenințări din partea lui, cum că o va aștepta când iese din închisoare.

Avea 12 ani când a fost furată de către bărbat, care era cu 11 ani mai mare. Locuiau într-un sat din județul Sălaj.

„Este o practică românească, furatul miresei. Era modul în care o fată și un băiat puteau să depășească voința părinților. Atunci când doi tineri se îndrăgosteau, iar părinții se opuneau sau aveau rezerve, tinerii fugeau de acasă și se producea actul sexual care era simbolul necesității căsătoriei, că nu mai exista cale de întors.

Asta se întâmplă și astăzi cu furatul în comunitățile de romi precum Căldărarii, Gaborii, Spoitorii. Furatul de acasă sau furatul fetei înseamnă că exista o relație înainte, nu e un furt pe bune, e mai degrabă o convenție între doi tineri sau doi îndrăgostiți, de a depăși cumva restricțiile pe care părinții le impun”, explică Ciprian Necula, președintele Roma Education Fund și Profesor Asociat la SNSPA.

Bineînțeles, că există și cazuri în care este vorba de abuz, continuă Necula. Practicile de acest gen erau comune la noi, încă din perioada comunistă în care bărbatul care viola o femeie putea să se căsătorească cu ea dacă își asuma fapta și arăta că are remușcări.

„Practica asta e cumva împământenită la noi. Pentru că actul sexual cu o fată presupune «dezonorarea fetei», dacă nu cumva te căsătorești cu ea și ai intenții serioase, și ca să nu fie o chestiune de dezonoare, după ce există vreun act sexual căsătoria vine la pachet”.

Căsătoriile între minorii de etnie romă nu sunt atât de comune pe cât ar crede lumea, spune Necula. Mai degrabă, caracterul lor exotic le aduce în centrul atenției. Cu toate acestea, există anumite comunități cum ar fi Căldărarii, Spoitorii sau Gaborii, unde ele se mai practică.

Linia fină dintre practici culturale acceptabile și abuz

Un raport GREVIO, al grupului independent de monitorizare a felului în care este implementată Convenția de la Istanbul pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, arată că România are una dintre cele mai mari rate de căsătorie timpurie din Europa. Fenomenul este în strânsă legătură cu numărul ridicat de mame adolescente. Majoritatea căsătoriilor au loc în mediul rural sau în comunitățile de romi pe care le menționa și Necula.

Documentul continuă prin a spune că multe dintre aceste căsătorii sunt văzute de către autorități ca fiind „simbolice”, însă caracterul lor neoficial nu reprezintă un impediment în criminalizarea acestor fapte.

„De facto, căsătoriile simbolice care au la bază principii tradiționale, potrivit cărora una dintre părți nu și-a dat consimțământul în mod voluntar, au aceleași consecințe negative asupra fetelor (abandon școlar, sarcini nedorite etc) precum căsătoriile oficiale, recunoscute din punct de vedere legal”, se arată în raport.

Aceleași urme au rămas și în cazul Magdei. A rămas însărcinată un an mai târziu după ce a fost furată, la 13 ani. Tot pe atunci au început și amenințările și geloziile din partea lui.

Nu avea voie să vorbească cu nimeni. Îi îndepărta prietenele, pentru că toate ajungeau să reprezinte o amenințare pentru relația lor. La 14 ani a furat pentru prima dată, la îndemnul lui. Marius era dependent de cocaină și alcool, așa că o punea să fure portofele din casele oamenilor. Uneori fura și din magazine. Făcea asta de frică pentru ce ar putea să-i facă.

„Nu simt că există dreptate, pentru că el e în libertate”, spune femeia.

Marius o lovea fără să aibă prea multe motive. Odată, își amintește Magda, a dus-o în livadă, în cireș, unde a bătut-o cu lanțuri. Ea nu spunea nimic și lumea nu observa. „Dădea la față, nu știa nimeni”, povestește tânăra.

În seara în care i-a tăiat degetul, bărbatul insista că a fost cineva la ei acasă și că Magda ascundea asta. Era însărcinată cu Andrada, fata cea mică, iar Luca avea abia un an.

„Cine a fost la noi?”, a întrebat-o. Magda i-a răspuns că nu a fost nimeni pe acolo. „Mi-a spus că dacă mint îmi taie un deget, să aleg eu care. Mi-a dat un dos de palmă și apoi mi-a tăiat degetul mic cu un briceag Puma”.

Luca o ștergea, în timp ce Marius o lovea în continuare. A stat trei zile cu dureri și cu apa ruptă, pentru că lui îi era frică să meargă la spital. Dacă vânătăile de pe fața Magdei erau ignorate de cei din jur, s-a gândit bărbatul, probabil că incidentul din acea seară n-ar fi trecut de vizorul medicilor.

Într-un final a ajuns la spital, unde a și născut. Narcisa era micuță de tot, avea doar 1 kg și 800 de grame. Din cauza loviturilor, oasele pieptului erau în exterior, așa că a trebuit să poarte corset până la șapte luni.

„La spital mă urmărea. A luat-o razna după ce am născut”, continuă Magda. „Nu poți să ții un om cu japca”.

În tot acest timp, nimeni din jurul ei nu știa prin ce trece. Nici medicii, nici familia, nici prietenii. Din cauza amenințărilor lui, a ales să nu spună nimănui. Însă, după ceva timp, viața lângă Marius devenea din ce în ce mai apăsătoare. Așa că Magda a decis să plece la tatăl ei, în Franța, când a împlinit 18 ani. A venit înapoi în țară când a primit hotărârea de condamnare pentru faptele de furt, săvârșite în timp ce era minoră.

Comunitățile nu mai acceptă abuzul atât de ușor, autoritățile îl tolerează

Femeia a trecut prin toate aceste lucruri în urmă cu peste zece ani, când lucrurile erau diferite. Ciprian Necula spune că, la momentul actual, din ce în ce mai mulți părinți sesizează poliția atunci când fetele fug de acasă sau sunt „furate”.

„Există deja această practică, nu mai e atât de închis. În timp ce, acum 10-15 ani lucrurile stăteau mult mai rău. Era inacceptabil să apelezi la autorități pentru a rezolva această problemă”, continuă activistul.

„Iar în comunitățile compacte de romi, cele pe care le-am menționat anterior, existau un fel de instituții cutumiare, care țineau de comunitate, și care trebuiau să reglementeze aceste probleme”.

Chiar dacă există schimbări, autoritățile încă par rigide în fața lor, explică Necula. „Aici este o prejudecată, pentru că există această zicală pe care o aud tot mai des «Așa e la ei. Se împacă ei până la urmă, nu ne băgăm noi» . Dar aici apare o problemă, pentru că romii din România sunt cetățeni români cu aceleași drepturi. Iar dacă există un agresor, n-ar trebui să conteze etnia lui, pentru că suntem cetățeni, iar dacă suntem cetățeni trebuie să beneficiem de aceleași drepturi și obligații ca orice alt cetățean”.

Raportul GREVIO arată că, în ciuda faptului că există probleme legate de căsătoriile aranjate sau căsătoriile timpurii, sistemul legal din România încă nu este pregătit pentru a combate acest fenomen.

Căsătoria forțată încă nu este reglementată ca infracțiune în România, pentru că autoritățile insistă că orice faptă de genul acesta ar putea fi încadrată la lipsirea de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, rele tratamente aplicate minorului sau trafic de persoane.

„Niciuna dintre aceste infracțiuni nu au fost folosite pentru a trimite în judecată un caz de căsătorie forțată. Toate aceste lucruri sunt importante, mai ales în contextul în care autoritățile sunt sceptice când vine vorba de a interveni în cazuri de violență asupra fetelor din comunitățile de romi”, se arată în raport.

„Autoritățile consideră căsătoriile ca fiind «practici culturale» specifice comunităților, care ajung să fie ignorate din acest motiv”.

Problema nu poate să fie rezolvată doar cu sancțiuni, se arată în document. E nevoie de traininguri la care să participe oficialii sau cei care ar trebui să aplice legea. Mai mult, e nevoie de campanii educaționale, care să ajungă și la acele comunități. Momentan, după cum ne-a spus Necula, treaba asta este făcută de către ONG - uri precum Centrul FILIA sau alte organizații feministe.

Cât timp autoritățile găsesc scuze pentru a nu aplica legea, unele femei care au trecut prin trauma unei căsătorii forțate își găsesc liniștea în locuri neașteptate. Magda a găsit-o după gratii.

Libertate, la schimb pe liniște

„Eram ca în pușcărie afară. Aici am toată libertatea”, spune femeia. De când e în penitenciar a cunoscut un alt bărbat, care îi acceptă copiii și trecutul. L-a cunoscut prin intermediul unei prietene din închisoare. Era verișorul unei colege de celulă. „E zodie din zodia mea. Și ea și eu sunt berbec”, continuă Magda.

Asta o ajută să treacă peste zilele de pedeapsă: cele două prietene care plâng cu ea la suferința ei.

Anii de închisoare au învățat-o multe, inclusiv ce drepturi are. Acum știe că poate să apeleze la un ordin de restricție și să ceară ajutor. Înainte nu aflase asta de la nimeni. La fel cum nimeni nu observa prin ce trece.

Se luptă să iasă cât mai repede și să nu primească luni în plus. Așteaptă să-și vadă copiii, care cred că vine acasă cu cursa lungă. Mai are puțin și va pleca cu bilet doar dus, spune ea.

Nota autoarei: Numele personajelor a fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.

Resurse pentru victimele violenței domestice:

Centrul de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței în familie - Asociația Anais

Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor - Linie telefonică gratuită pentru consiliere în caz de violență domestică

Asistență pentru victime, oferită de Agenția Națională de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați

Casa Ioana în București, organizație non-guvernamentală (ONG sau organizație caritabilă) care împuternicește supraviețuitorii violenței domestic și familiile fără adăpost spre independență

• Citește și: Femei care au omorât pentru viața lor - O investigație despre eșecul statului român de a preveni crimele conjugale