Aproximativ 50.000 de femei din Gaza sunt însărcinate, iar 10% dintre ele sunt așteptate să nască în luna următoare, potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), citat de CNN. Prinse acum în mijlocul războiului dintre Hamas și Israel, aceste femei nu știu în ce condiții își vor putea aduce pe lume copiii.
Trezită în urmă cu o săptămână de loviturile aeriene, Khulood Khaled, în vârstă de 28 de ani și însărcinată opt luni, a crezut că va intra în travaliu prematur. A doua zi a decis să plece alături de fiul ei din locuința sa din nordul Fâșiei Gaza, în timp ce bombardamentele continuau.
„Am privit casele cum se prăbușeau în timp ce conduceam, gândindu-ne că am putea muri în orice moment”, a declarat ea pentru CNN, adăugând că pe drum a văzut refugiați care erau loviți de avioanele israeliene „la doar câțiva metri distanță” și și-a îmbrățișat fiul „ca să murim împreună”.
„Sunt speriată pentru copilul meu nenăscut”
Tânăra a reușit în cele din urmă să ajungă în orașul Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, unde supraviețuiește acum cu „o bucată de pâine uscată”, în contextul penuriei de alimente cu care se confruntă enclava.
„Nu știu dacă pâinea va mai fi disponibilă mâine”, spune ea.
„Sunt speriată. Pentru fiul meu, pentru copilul meu nenăscut și pentru mine. Nu vreau să mor. Vreau să-mi văd fiul crescând, dar nu mai există viață aici. Gaza a devenit un oraș fantomă”, a declarat tânăra.
„Vor fi sau nu bombardamente, nu știi ce se va întâmpla”
Nardeen Fares are 27 de ani și este însărcinată în nouă luni cu primul ei copil. După urma apelului lansat de armata israeliană ca civilii să fugă din nord, tânăra a plecat împreună cu soțul ei din orașul Gaza către Khan Younis.
„În acest moment, există un exod (...) jumătate din Fâșia Gaza se mută în Khan Younis. Ca o femeie care se află în ultima lună de sarcină, Dumnezeu știe când se va întâmpla și cum va fi situația atunci. Vor fi sau nu bombardamente, nu știi ce se va întâmpla atunci”, a declarat Fares vineri la CNN.
Tânăra spune că împarte o locuință cu șase dormitoare cu alte peste 80 de persoane și este îngrijorată că spitalele din oraș nu vor fi echipate cu cele necesare pentru a o trata dacă va intra în travaliu.
Orașul Khan Younis avea o populație de puțin peste 400.000 de locuitori înainte de război. Apropierea sade granița cu Egiptul îl face o destinația preferată de mulți dintre cei care fug din nord.
Nevoită să rămână în nordul Fâșiei Gaza
Mona Ashour, însărcinată în șapte luni, a rămas în nordul Fâșiei Gaza, dar nu pentru că a ales să facă asta, ci pentru că familia ei nu are resursele financiare pentru a călători spre sud, a declarat ea în mesajele transmise CNN de vărul ei Hashem Al-Saudi. În plus, chiar dacă ar putea călători, familia formată din patru persoane nu are unde să stea în sud.
Femeia spune că și-a redus alimentația la strictul necesar pe măsură ce rezervele de hrană și apă se diminuează din cauza blocadei israeliene și este îngrijorată că acest lucru ar putea afecta copilul nenăscut.
„Am nevoie de o mulțime de suplimente nutritive”, a spus ea, adăugând că soțul ei, care obișnuia să lucreze pe un salariu zilnic înainte de război, nu-și mai poate permite suplimentele.
Ea mai are două fiice și locuiește într-o casă cu acoperiș improvizat din panouri de tablă, ceea ce expune familia la schije de la eventualele rachete israeliene.
Femeile însărcinate din Gaza „se confruntă cu provocări de neconceput”
Biroul de presă al Autorității Palestiniene a declarat luni că Gaza este „în pragul unei foametei, pentru că bunurile din magazine se epuizează, iar ajutoarele nu mai vin”.
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat săptămâna trecută că sistemul de sănătate din întreaga Fâșie Gaza este la un pas de colaps, adăugând că impactul ar fi devastator pentru cei mai vulnerabili pacienți, inclusiv pentru răniții care au nevoie de intervenții chirurgicale, pacienții din unitățile de terapie intensivă și nou-născuții care depind de incubatoare.
Dominic Allen, reprezentantul UNFPA pentru statul Palestina, a declarat că femeile însărcinate din Gaza „se confruntă cu provocări de neconceput”, adăugând că poveștile pe care le-a auzit sunt „sfâșietoare”.
„Imaginați-vă că treceți prin acest proces în acele etape finale și în ultimul trimestru înainte de a naște, cu posibile complicații, fără haine, fără igienă, fără sprijin și fără a fi sigure de ceea ce va aduce ziua următoare, ora următoare, următorul minut pentru ele și pentru copilul lor nenăscut”, a declarat Allen.
Grupurile de ajutorare și ONU cer ca ajutoarele să ajungă în Gaza, o parte dintre acestea aflându-se înpe teritoriul egiptean la punctul de trecere a frontierei Rafah, controlat de Cairo.
Ministrul egiptean de externe Sameh Shoukry a declarat luni că nu s-a înregistrat niciun progres în eforturile de a deschide punctul și a dat vina pe Israel pentru închiderea continuă a acestuia.
Israelul a lansat lovituri aeriene asupra Fâșiei Gaza ca răspuns la atacul lansat de Hamas asupra teritoriului său pe 7 octombrie. De asemenea, în Fâșia Gaza a fost impusă o blocadă, fiind oprită aprovizionarea cu apă, electricitate, bunuri și combustibil, iar pe 13 octombrie, Israelul a dat un ordin de evacuare al civililor din nordul Fâșiei Gaza în contextul în care se pregătește pentru o ofensivă terestră împotriva Hamas.
Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia