Fiul fostului primar din Cavnic a condus beat și a făcut un accident în urma căruia o tânără de 21 de ani a murit, iar un alt bărbat a fost rănit, în Maramureș

acum 9 luni 71

Tragedie pe DJ 109 F, luni, 8 ianuarie, unde un accident grav s-a soldat cu moartea unei tinere de 21 de ani din Baia Mare și rănirea unui alt pasager. Autoturismul implicat era condus de Dan Bindiu, fiul fostului primar din Cavnic, Nicolae Bindiu, informează site-ul jurnalistului maramureșean Vasile Dale.


Potrivit comunicatului transmis presei de IPJ Maramureș, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că pe D.J 109 F, în apropiere de Budești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.


La fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani, care rula dinspre Baia Mare înspre Sighetu Marmației, a părăsit șoseaua într-o curbă deosebit de periculoasă și a intrat într-un stâlp de beton.


În autoturism, se aflau două persoane, un bărbat de 26 de ani din Strâmtura și o tânără de 21 de ani din Baia Mare.


„În urma accidentului rutier, a rezultat decesul pasagerei de 21 de ani și vătămarea corporală a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului”, a precizat IPJ Maramureș.


Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!



https://youtu.be/-v5dzxhhnG4?si=XuHJPG5HK1_hGvoq

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism.


La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj SMURD și o autospecială de transport persoane și victime multiple, a informat ISU Maramureș.


Potrivit presei maramureșene, la volanul mașinii se afla Dan Bindiu, fiul fostului primar din Cavnic, Nicolae Bindiu.


Polițiștii au deschis dosar penal pe numele lui Dan Bindiu. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă si conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/fiul-fostului-primar-din-cavnic-a-condus-beat-si-a-facut-un-accident-in-urma-caruia-o-tanara-de-21-de-ani-a-murit-iar-un-alt-barbat-a-fost-ranit-in-maramures-4768775

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.