Fonduri nerambursabile de 315.000 de euro pentru instituțiile de învățământ prin programul „Adoptă un Proiect”

acum 1 an 131

315.000 de euro valoarea totală a fondurilor disponibile

Prin programul “Adoptă un Proiect”, grădinițele, școlile și liceele din țară sunt invitate, alături de partenerii lor din sfera ONG, să aplice pentru finanțări prin care pot pune în practică inițiativele din zona de sustenabilitate. Fiecare proiect câștigător poate fi finanțat cu o sumă maximă de 50.000 de euro. 

Proiectele de sustenabilitate – eligibile pentru finanțare

Instituțiile de învățământ pot aplica, alături de un partener din zona ONG, cu proiecte ce vizează crearea de spații verzi și grădini comunitare, derularea unor acțiuni de reciclare sau activități educative în timpul Săptămânii verzi, precum și alte idei creative care au ca obiectiv protejarea mediului înconjurător.  

„Școlile sunt primul spațiu în care tinerii au ocazia să experimenteze spiritul de comunitate, să înțeleagă importanța protejării interesului și spațiului comun. Tocmai de aceea ne dorim să contribuim la adaptarea școlilor spre un loc de învățare și întâlnire, care să aducă împreună comunitățile și să ajute la adaptarea la un mod de viață mai sănătos. «Adoptă un Proiect» răspunde acestor nevoi, fiind un program cu tradiție, susținut de colegii din ING Bank, cu scopul ca tranziția spre o lume mai sustenabilă să fie mai ușoară, iar generațiile viitoare mai bine pregătite să o susțină” – Mihaela Ioniță, Director de Resurse Umane la ING Bank România

„Va fi o baie de sânge pentru toată lumea”. Avertismentele experților militari înaintea ofensivei israeliene din Gaza

Recomandări

„Va fi o baie de sânge pentru toată lumea”. Avertismentele experților militari înaintea ofensivei israeliene din Gaza

Fonduri nerambursabile de 315.000 de euro pentru instituțiile de învățământ prin programul "Adoptă un Proiect"

Detalii suplimentare, privind competiția, organizațiile eligibile și documentele necesare înscrierii proiectelor, pot fi accesate aici.

Calendar:

  • Perioada de înscriere: 9 octombrie – 30 octombrie 2023
  • Etapa de preselecție a proiectelor: 31 octombrie – 7 noiembrie 2023
  • Etapa de jurizare și interviuri cu aplicanții pentru stabilirea semifinaliștilor: 8 noiembrie – 17 noiembrie 2023
  • Anunțarea listei finale pentru etapa de votare: 20 noiembrie 2023
  • Etapa de votare: 20 noiembrie – 24 noiembrie 2023
  • Anunțarea câștigătorilor: 27 noiembrie 2023
  • Contractare: 27 noiembrie – 15 decembrie 2023
  • Implementarea proiectelor: între 3 și 12 luni, în perioada decembrie 2023 – decembrie 2024

Despre „Adoptă un Proiect” 

“Adoptă un Proiect” a fost inițiat de ING Bank România în anul 2013 și își propune să sprijine organizațiile non-profit, pe de o parte, și implicarea angajaților în cauze sociale, pe de altă parte. Astfel, banca a susținut până acum 77 de proiecte, cu finanțare totală de peste 1,2 milioane de euro, exclusiv în baza susținerii, jurizării și votului echipei sale. 

 la Umbrărescu, două loturi din zece sunt supravegheate. La ceilalți constructori, două din trei sunt supravegheate

Recomandări

Oamenii morți de pe Autostrada Moldovei: la Umbrărescu, două loturi din zece sunt supravegheate. La ceilalți constructori, două din trei sunt supravegheate

Fonduri nerambursabile de 315.000 de euro pentru instituțiile de învățământ prin programul "Adoptă un Proiect"
Insula secretă din Europa care îți taie respirația. E extrem de ieftină și perfectă pentru o vacanță

FANATIK.RO

Insula secretă din Europa care îți taie respirația. E extrem de ieftină și perfectă pentru o vacanță

 „A spus că e o...”

Viva.ro

Primele imagini cu azilul în care stă Irinel Columbeanu. Reacția neașteptată a Monicăi Gabor: „A spus că e o...”

Dumnezeule! Andreea Marin, căzătură de zile mari la TV! Ce s-a văzut imediat, reacţia publicului e de neratat

Playtech.ro

Dumnezeule! Andreea Marin, căzătură de zile mari la TV! Ce s-a văzut imediat, reacţia publicului e de neratat

Denise Rifai, de nerecunoscut fără machiaj, în trening și cu căciulă. Imagini rare, așa cum nu o vezi la TV

TVMANIA.RO

Denise Rifai, de nerecunoscut fără machiaj, în trening și cu căciulă. Imagini rare, așa cum nu o vezi la TV

Pe cinci zodii le așteaptă zile foarte bune! Alina Bădic a spus cine sunt norocoasele

FANATIK.RO

Pe cinci zodii le așteaptă zile foarte bune! Alina Bădic a spus cine sunt norocoasele

Apartamente dintr-un ansamblu din Ploiești, oprite de la vânzare de ANPC pentru că nu respectă suprafața minimă

Știrileprotv.ro

Apartamente dintr-un ansamblu din Ploiești, oprite de la vânzare de ANPC pentru că nu respectă suprafața minimă

Numele noilor jurați Chefi la cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au plecat. Lista scurtă a Monei Segall

Unica.ro

Numele noilor jurați Chefi la cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au plecat. Lista scurtă a Monei Segall

 ”Le-am vândut pentru a face rost de bani!”

Orangesport.ro

Cadou inedit primit de la Ceauşescu, după câştigarea Ligii Campionilor. Belodedici: ”Le-am vândut pentru a face rost de bani!”

Prima zăpadă din această toamnă. La Bâlea Lac, stratul a atins deja 15 cm. A nins și în Bucovina și la Voineasa

Observatornews.ro

Prima zăpadă din această toamnă. La Bâlea Lac, stratul a atins deja 15 cm. A nins și în Bucovina și la Voineasa

Horoscop 16 octombrie 2023. Taurii ar fi bine să caute prin rezervele strategice de bunăvoință și să folosească din ele pentru a se simți mai bine

HOROSCOP

Horoscop 16 octombrie 2023. Taurii ar fi bine să caute prin rezervele strategice de bunăvoință și să folosească din ele pentru a se simți mai bine

Sursa: https://www.libertatea.ro/publicitate-advertorial/fonduri-nerambursabile-de-315-000-de-euro-pentru-institutiile-de-invatamant-prin-programul-adopta-un-proiect-4691371

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.