Fost prezentator CNN, arestat pentru acuzații legate de protestele din Minnesota. ”Un atac fățiș asupra libertății presei”

acum 5 zile 1

Don Lemon, fostul prezentator CNN, a fost arestat joi seara sub acuzația că a încălcat legea federală în timpul unui protest la o biserică din Minnesota la începutul acestei luni, potrivit avocatului său, notează The Guardian.

Abbe Lowell, avocatul lui Lemon, a declarat că Lemon a fost „reținut de agenții federali aseară în Los Angeles, unde se afla pentru a transmite premiile Grammy”.

„Don este jurnalist de peste 30 de ani, iar munca sa, protejată de Constituţie, în Minneapolis, nu este diferită de ceea ce a făcut întotdeauna”, a declarat avocatul său, Abbe Lowell. ”Primul amendament există pentru a proteja jurnaliștii al căror rol este să scoată la lumină adevărul și să îi tragă la răspundere pe cei aflați la putere”.

„În loc să investigheze agenții federali care au ucis doi protestatari pașnici...

Sursa: https://tvrinfo.ro/fost-prezentator-cnn-arestat-pentru-acuzatii-legate-de-protestele-din-minnesota-un-atac-fatis-asupra-libertatii-presei/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.