Într-un interviu acordat duminică, Dershowitz a afirmat că transcrierile juriului federal, pe care procurorul general Pam Bondi a cerut recent unui judecător să le desecretizeze, nu conţin informaţiile căutate de susţinătorii preşedintelui Donald Trump, cum ar fi numele clienţilor lui Epstein.
Avocatul a susţinut că a văzut anumite documente, inclusiv rapoarte FBI care cuprind declaraţiile unor victime, în care „cel puţin una dintre victime a numit persoane foarte importante”, însă aceste nume au fost redactate.
Preşedintele Trump se confruntă cu presiuni tot mai mari privind publicarea unor materiale suplimentare din ancheta privind traficul sexual al lui Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în 2019 în închisoarea din Manhattan, în aşteptarea procesului.
Deşi Procurorul General Pam Bondi promisese că vor fi publicate „multe nume”, Departamentul de Justiţie şi FBI au emis recent un document comun prin care au i...