Fostul vicepremier britanic: Brexit a fost „un pumn în față” pentru Marea Britanie
acum 1 ora
8
Fostul vicepremier britanic compară efectele Brexitului cu un „stop cardiac economic masiv” și spune că Regatul Unit și-a provocat singur dificultățile prin ieșirea din Uniunea Europeană.
„Nicio altă țară nu și-a aplicat un pumn în față atât de puternic precum am făcut-o noi în ultimii 10-20 de ani”, a declarat Clegg într-un interviu pentru The Independent.
El susține că promisiunile susținătorilor Brexitului privind recâștigarea controlului asupra destinului Marii Britanii s-au dovedit false.
„Suntem mai săraci, mai slabi, mai puțin siguri și – iată marea ironie – mai puțin suverani. Aceasta este tragedia acelor minciuni potrivit cărora urma să ne recăpătăm controlul. De fapt, ultimul deceniu ne-a lăsat cu mai puțin control asupra propriului destin”, a afirmat fostul vicepremier.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.