Antonescu a precizat că a formulat cererea către CNSAS cu o zi înainte, după ce a aflat despre existenţa acestui document, iar instituţia i-a pus la dispoziţie cu „maximă promptitudine” o copie a declaraţiei.
„Vreau să precizez că nu găsesc nimic nepotrivit în interesul presei. Mi se pare legitimă această curiozitate, mi se pare legitimă această dorinţă a publicului de a cunoaşte ce este într-o declaraţie a unui candidat la preşedinţie dată la securitate”, a declarat Antonescu.
În documentul prezentat, Antonescu a confirmat că îl cunoaşte pe Ştefan Costache, inginer la întreprinderea comunală Tulcea, cu care a copilărit şi a fost coleg de clasă. În declaraţie, Antonescu relatează că prietenul său i-a povestit despre tentativa de a pleca la Viena prin Bulgaria, fără a avea viză, fiind reţinut de autorităţile bulgare şi ulterior cercetat de organele de miliţie şi securitate din România.
„Şi în prezent ne aflăm...