România are nevoie de o schimbare de paradigmă în sănătate, în care terapiile inovatoare să fie privite ca investiții, nu ca simple cheltuieli, iar accesul rapid al pacienților la tratamente moderne să devină o prioritate. Acesta a fost unul dintre mesajele transmise de Frank Lofller, General Manager Roche România, în cadrul celei de-a patra ediții a conferinței Gândul EU Health Summit, eveniment organizat în seria Europa Connect.
În intervenția sa, Frank Lofller a subliniat că principala schimbare necesară în România este modul în care sunt privite investițiile în medicamente inovatoare.
„Primul lucru pe care trebuie să îl schimbăm este perspectiva asupra bugetului. Există încă o concepție greșită, conform căreia medicamentele inovatoare reprezintă doar o povară financiară. În realitate, investiția în inovație astăzi construiește sustenabilitatea sistemică de care avem nevoie mâine”, a declarat reprezentantul Roche România.
Potrivit acestuia, întârzierea accesu...

acum 1 ora
7




















English (US) ·
Romanian (RO) ·