Prima prioritate, spune liderul USR, „trebuie să fie reforma statului prin descentralizarea instituțiilor, transferul deciziilor în comunitățile locale”.
„Doar așa putem să facem statul mai aproape de cetățenii, doar așa putem să reducem birocrăția, să diminuăm aparatul central. Și da, trebuie să ducem această luptă cu privilegiile care nu au subminat doar deficitul nostru, ci de fapt democrația noastră, pentru că au făcut ca oamenii să nu mai creadă în cei care lucrează pentru statul român”, spune Fritz.
El adaugă că „trebuie, doi, să fim curajoși și să ne luptăm pentru un control real, democratic al serviciilor secrete”. „Avem nevoie de servicii secrete puternice, cu un mandat clar, dar ele trebuie să opereze cu un control al Parlamentului real”, spune președintele USR.
„Trei. Ca partid liberal, avem o responsabilitate uriașă. Trebuie să construim din nou un parteneriat real și onest cu mediul privat pentr...