Fuego a vrut să renunțe la cariera sa: „Am avut și momente în care am disperat, în care n-am avut ce mânca în București”

acum 1 an 170

Fuego se bucură de un succes uriaș în industria muzicală din România. Susține concerte cu mii de spectatori, însă, în trecut, s-a gândit să renunțe la această carieră: „Am avut şi momente în care-mi venea să mă las”, spune artistul pentru Pagina de Media.


Fuego sau Paul Cirpian Surugiu, așa cum e trecut în buletin, a făcut multe sacrificii pentru cariera lui. Artistul s-a mutat în București în urmă cu aproximativ 20 de ani, iar părinții săi au fost cei care l-au ajutat necondiționat. El își amintește că de multe ori nu a avut bani să își cumpere bilet pentru tramvai sau mâncare.


Voia să renunțe la carieră, însă nu a recurs la acest gest. „Am avut şi momente în care-mi venea să mă las, în care am disperat, în care n-am avut ce mânca în Bucureşti. Chiar şi dacă mi-e rău, sunt bolnav, am febră, nu mai pot sau sunt plictisit, eu urc pe scenă, cu zâmbetul pe buze”, a spus artistul, care va împlini curând 30 de ani de carieră.


Fuego: „N-am avut bani, n-am avut relaţii”


„Îi celebrez pe 30 noiembrie, printr-un concert grandios la Sala Palatului din Bucureşti. Eu am primit multe şuturi la început de carieră, mulţi m-au făcut să mă îndoiesc de puterile mele, mi-au închis uşi, m-au sabotat, m-au făcut să plâng, dar m-au ambiţionat să cred şi să lupt. N-am avut bani, n-am avut relaţii, n-am putut creşte prin alte "metode" mai simple decât cele legate de muncă asiduă.


Şi uite aşa îmi dau seama acum că norocul acesta al vieţii mele mi l-am făcut şi de unul singur. Eu n-am prins un trend neapărat. Mi-am şi schimbat genul muzical de la un punct şi, de acolo, am încercat să cresc şi să evoluez.


Nu există o reţetă a succesului în viaţa mea şi cred că în nicio situaţie nu se întâmplă ca să adaugi anumite ingrediente şi să ai parte de apreciere pe termen lung. Cred că ideea aceasta despre succes este o fantasmă. Mai degrabă succesul îl aduce munca, forţa de anduranţă, seriozitatea şi cel mai important, abilitatea de a trece prin situaţii cu fruntea sus, eliminând posibile conflicte sau probleme care duc la situaţii fără scăpare”, a mai zis el.










Fuego





Mihai Bendeac e uimit de succesul lui Fuego


Mihai Bendeac și-a arătat admirația față de reușita în carieră a lui Fuego. Actorul a văzut unul dintre concertele susținute de artist și a fost impresionat să vadă câte flori a primit din partea admiratoarelor. Fostul jurat de la „iUmor” l-a clasat pe Fuego pe același loc cu Ștefan Bănică jr, Loredana, Andra, Delia și chiar Florin Salam.


„M-am nimerit într-o noapte, înainte să mă culc, și am văzut treaba asta. Și am simțit nevoia s-o comentez live. Vreau să vă spun cu mâna pe inimă că mie mi se pare că Fuego e foarte șmecher, jur. Există artiști români – Fuego, Ștefan Bănică jr, Loredana, Andra, Delia, Florin Salam – care pe scenă… stai cuminte că se dă cu praf de liniște.


Dar în același timp mă uitam la construcția din jurul lui Fuego și mi se pare. Mi se pare că marketingul este absolut senzațional, este genial”, le-a transmis Mihai Bendeac fanilor lui, pe Instagram, potrivit Spynews.ro.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/fuego-a-vrut-sa-renunte-la-cariera-sa-am-avut-si-momente-in-care-am-disperat-4703559

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.