Furtună de 60 de minute a făcut prăpăd în Iași: arbori rupți, mașini avariate și vijelie cu grindină

acum 2 ore 3

Mediafax

ISU Iași anunță că miercuri, în intervalul orar 15:53 – 16:40, județul Iași s-a aflat sub incidența unui cod roșu de vreme severă imediată, emis de Administrația Națională de Meteorologie. Fenomenele prognozate au inclus vijelii puternice cu rafale de vânt de peste 80–90 km/h, averse torențiale, descărcări electrice frecvente, dar și grindină de dimensiuni medii și mari.

Deși municipiul Iași nu a fost inclus inițial în avertizare, vremea severă a afectat și orașul, determinând mai multe apeluri de urgență.

Astfel, în municipiul Iași, s-au înregistrat șapte arbori doborâți de vânt și opt autoturisme avariate.

În zona rurală a județului Iași a fost un arbore căzut, fără a fi înregistrate victime sau pagube.