G4media: Dumitru Viorel Focșa, deputatul exclus din AUR după ce și-a agresat soția, revine în grupul parlamentar

acum 1 an 67

Deputatul Dumitru Viorel Focșa, exclus pe 7 ianuarie din AUR după ce și-a agresat soția, a anunțat luni, 13 noiembrie, în plenul Camerei Deputaților, că revine în grupul parlamentar al partidului, relatează G4media.


Dumitru Focșa a fost cercetat pentru violență în familie, după ce, în timpul nopții de 4 spre 5 ianuarie, soția sa, Claudia Focșa, a sunat la 112 și a reclamat că a fost agresată de acesta.


La câteva zile, pe 7 ianuarie, Biroul Național de Conducere al AUR anunța că a decis să îl excludă pe Viorel Focșa din partid, „după ce acesta și-a agresat fizic soția în timpul unui scandal casnic”.


„Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focșa este incompatibil cu calitatea de membru de partid și cu demnitatea de parlamentar”, transmitea partidul la acea vreme.


AUR i-a cerut public deputatului să își respecte angajamentul asumat și să își depună mandatul de parlamentar, ca urmare a sancțiunii primite pe linie de partid.


George Simion, liderul AUR, a publicat atunci un video pe Facebook, vorbind despre cum violența domestică este inacceptabilă și despre cum s-a gândit în ultimele două zile la ”mama mea, soția mea, viitoarea mea fiică”.


Focșa a recunoscut, pe Facebook, că și-a agresat soția, dar a dat vina pe „puseurile ei de gelozie”. De altfel, Focșa a spus că tensiunile din căsnicie au venit pe fondul implicării sale totale în cariera politică.


După ce a fost exclus din AUR, deputatul a spus că decizia partidului de a-l exclude a fost „una pripită” și făcută sub „presiune mediatică”.


„În urma deciziei luate de către juriul AUR, constat că decizia a fost luată pripit la presiunea mediatică ce a fost pusă pe acest scandal, linșaj, ca să îl numesc așa. Dar mă gândeam, în normalul și firescul lucrurilor, că ei se vor raporta la rezultatul unei anchete. Or, ancheta s-a făcut în interiorul partidului, fără barem să discute cu soția”, a spus Dumitru Focșa într-un interviu pentru Antena 3.


Claudia Focșa a declarat la Antena 3 că deputatul „are o fire mai impulsivă” și că au mai avut conflicte în timpul căsniciei.



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/dumitru-viorel-focsa-deputatul-exclus-din-aur-dupa-ce-si-a-agresat-sotia-revine-in-grupul-parlamentar-4717063

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.