Gafa făcută de Radu Vâlcan pe scenă în fața unui public numeros. „Seara mea a fost compromisă. M-am simțit foarte prost”

acum 11 luni 70

Radu Vâlcan, în vârstă de 46 de ani, a prezentat de-alungul carierei sale în televiziune, mai multe evenimente. Soțul Adelei Popescu a dezvăluit recent un moment neplăcut pe care l-a trăit în urmă cu ceva timp.


Radu Vâlcan a povestit ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, atunci când prezenta un eveniment la mare. La momentul acela, Radu Vâlcan, din cauza emoțiilor, a făcut o gafă care i-a stricat întreaga seară.


În urmă cu foarte mult timp, din cauza emoțiilor, prezentam un eveniment, la mare, undeva.







Am făcut un dezacord, ceva de genul acesta. Seara mea a fost compromisă. M-am simțit foarte, foarte prost. Se întâmplă, din cauza emoțiilor.", a declarat Radu Vâlcan, pentru Spynews.ro.


Radu Vâlcan este căsătorit cu Adela Popescu și au împreună trei copii. Prezentatorul TV a precizat că soția lui este cel mai mare critic al său și mereu ține cont de sfaturile femeii.


„Da, este cel mai mare critic al meu. Nu mă menajează deloc, motiv pentru care o cred pe cuvânt și țin cont de sfaturile ei.”, a mai adăugat prezentatorul.


De ce Radu Vâlcan și Adela Popescu ascund chipurile copiilor


Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei copii, însă aceștia evită să le arate chipul pe rețelele de socializare. Prezentatorul de la Antena 1 a explicat motivul pentru care ascunde fețele celor trei băieți.


„Tot sunt întrebat de ce nu arătăm chipul copiilor. Doamne, este o întrebare atât de grea. Nu grea pentru mine, ci pentru că nu știu cum să răspund, să nu deranjez, să nu fiu înțeles greșit. Avem oameni aproape, chiar din familie, care nu o consideră o problemă. Nici eu nu o privesc neapărat așa. Doar că așa credem noi. Am convingerea că nu este meritul nostru că ei sunt. Ei sunt pentru că așa au vrut, au vrut ca noi să fim ai lor. Și, când vor dori, conștient, va fi decizia lor. Punct!”a scris Radu Vâlcan în postarea sa de pe Instagram.


Radu Vâlcan crede că expunerea copiilor în mediul online este un subiect foarte delicat și nu a vrut să supere pe nimeni, pentru că mulți părinți aleg să posteze pe internet fotografii cu copiii lor.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/gafa-facuta-de-radu-valcan-pe-scena-in-fata-unui-public-4736777

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.