Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de aproape 130 de milioane de lei, în 2024. Andrei Corlan: Contribuim semnificativ la menținerea unui mediu sănătos pentru generațiile actuale și viitoare
acum 12 ore
1
„Anul 2024 a marcat un record pentru Garda Naţională de Mediu, în condițiile în care am avut aproape 50.000 de controale într-un an. Valoarea sancţiunilor a fost pe măsură, însumând contravaloarea a aproximativ 36 milioane de euro. Cred, însă, că mai importantă decât aceste cifre, a fost identificarea, în teren, a vulnerabilităților legislației de mediu și propunerea îmbunătățirii ei. Cifrele impresionante ale Gărzii Naţionale de Mediu arată eforturile depuse de instituție, dar și volumul de probleme de mediu cu care România încă se confruntă.
Printr-o combinație de măsuri preventive, acțiuni de control eficiente și promovarea unei culturi a responsabilității, GNM contribuie semnificativ la menținerea unui mediu sănătos pentru generațiile actuale și viitoare. Protecția mediului reprezintă un domeniu în continuă mișcare, cu exigențe care cresc și cu provocări care apar la tot pasul și doar printr-un raport echilibrat între control și politici care să încurajeze alternativele ve...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de aproape 130 de milioane de lei, în 2024. Andrei Corlan: Contribuim semnificativ la menținerea unui mediu sănătos pentru generațiile actuale și viitoare