Două bebeluşe croate, gemene, au venit pe lume de Revelion, la doar două minute distanţă, scrie AFP citând surse spitalicești, potrivit Agerpres. Astfel, ele vor avea ani de naştere diferiţi şi îşi vor sărbători zilele de naştere una în ajunul Anului Nou, iar cealaltă de Anul Nou.
Prima dintre gemene s-a născut la 31 decembrie 2023 la ora 23:59, iar sora ei la 1 ianuarie 2024, la un minut după miezul nopţii, a precizat miercuri, 3 ianuarie, pentru agenția franceză de presă un manager al maternităţii din oraşul sudic de coastă Split, acolo unde au venit pe lume cele două fetiţe.
„Este o situaţie cu adevărat neobişnuită", a declarat presei directorul instituţiei, Damir Roje.
Acesta a precizat că a asistat deja, în cariera sa profesională, la naşterea unor gemeni la date diferite, dar niciodată în ani diferiţi.
Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com