George Burcea a luat o decizie importantă pentru viitorul lui, astfel că a decis să își facă bagajele și să se mute din România. Actorul s-a despărțit de Viviana Sposub și își dorește acum să se concentreze mai mult asupra carierei sale.
După trei ani de iubire, Viviana Sposub a decis să pună punct relației pe care o avea cu George Burcea. Cei doi au fost extrem de discreți în ceea ce privește separarea lor, astfel că motivul real al despărțirii nu se știe exact. Potrivit zvonurilor apărute în presa modenă, prezentatoarea i-ar fi spus actorului că nu-l mai iubește. După ce s-a aflat de destrămarea cuplului lor, Viviana Sposub și George Burcea au mai fost surprinși o dată împreună, iar atunci s-a crezut că cei doi s-au împăcat. Actorul ar fi încercat de mai multe ori să se împace cu iubita lui, însă aceasta nu și-a mai dorit ca el să facă parte din viața ei.
Spre surprinderea tuturor, George Burcea a luat decizia de a se muta din țară. În prezent, actorul se află în Statele Unite ale Americii, acolo unde în ultima perioadă a avut mai multe proiecte. Succesul pe care îl are peste Ocean se datorează rolului pe care l-a avut în serialul „Wednesday” de pe Netflix.
„3 ore așteptat la aeroport România. 2,5 ore zbor către Olanda. 5 ore așteptat celălalt avion. 13 ore zbor după… calculați voi, că eu nu mai știu”, a scris George Burcea pe una dintre rețelele de socializare, după ce a ajuns în Los Angeles, California.
Se pare că actorul își dorește să se implice în mai multe proiecte în Statele Unite ale Americii, astfel că a apelat la ajutorul unui agent, care va încerca să îi găsească mai multe oferte pentru joburi.
În timp ce George Burcea s-a întors în America, Viviana Sposub a rămas în România, unde este și ea implicată în diverse proiecte. Fostul soț al Andreei Bălan a decis să se concentreze mai mult pe plan profesional, după dezamăgirea pe care a trăit-o pe plan sentimental.
„George a plecat însă singur, supărat că Viviana nu a mai fost dispusă să dea o șansă relației lor”
Apropiații lor susțin că Viviana Sposub a refuzat să se împace cu George Burcea, iar actorul a decis să se întoarcă singur în Statele Unite ale Americii.
„Viviana își luase viza chiar cu o zi înainte ca George să plece, toamna trecută, la lansarea oficială a filmului «Wednesday», ce a avut loc în Los Angeles. Era extrem de încântată și ambii își făceau planuri profesionale peste Ocean. Motiv pentru care, atunci, ea a cerut încheierea contractului pe care încă îl avea cu Kanal D.
Nu a fost însă să fie chiar așa cum și-au imaginat. În timp ce George a avut mai multe castinguri, pentru că el deja venea din postura actorului ce jucase într-un film internațional, Viviana a stat mai mult pe bară.
Ei urmau să se întoarcă în America în această toamnă. George a plecat însă singur, supărat că Viviana nu a mai fost dispusă să dea o șansă relației lor. Și-a schimbat numărul de telefon și intenționează să profite de toate oportunitățile ce i se oferă. George are un agent în America, iar acesta se ocupă de cariera lui”, a declarat o persoană din anturajul celor doi pentru cancan.ro.