Preşedintele AUR, George Simion, a declarat marți, 12 decembrie, că formațiunea de opoziție nu acceptă condiţionarea de către Austria a aderării României la spaţiul Schengen de primirea migranţilor din Afganistan.
„Îl invit pe premierul Ciolacu să vadă, poate îi traduce cineva din cabinetul dumnealui din Financial Times, sursa afganilor. Părea că nu ştie că Austria ne-a impus o cotă de imigranţi şi că ar fi cota aia mică, mică, chiar mai mică decât cei 5.000 de migranţi pe care şi i-a asumat cu câţiva ani în urmă Klaus Iohannis. Nu vrem un aşa-zis simulacru de Schengen dacă vine la pachet cu migranţi ilegali din Afganistan“, a spus George Simion, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
El a adăugat că „nu preşedintele AUR dezinformează, nu preşedintele AUR, George Simion, a creat atacuri cu bombă în marile capitale europene, ci migraţia ilegală, fenomen care vine să lovească însăşi civilizaţia europeană şi toate valorile în care noi credem”.
Simion a transmis apoi un mesaj Austriei: „Răspunsul AUR este clar. Nu vrem un aşa-zis simulacru de Schengen, dacă vine la pachet cu migranţii ilegali din Afganistan. Să şi-i ţină ei acolo, că tot i-au primit cu braţele deschise în urmă cu ceva ani”.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă seară, 9 decembrie, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” referitoare la Schengen și a acceptat să se ridice graniţele aeriene pentru România. Decizia nu se referă însă și la frontierele terestre, pentru că România nu va fi oficial membră Schengen.
Potrivit ziarului austriac Kurier, Viena a pus și condiții pentru Air Schengen: triplarea operațiunii Frontex în Bulgaria, banii pentru extinderea protecției frontierelor și a infrastructurii – garduri – la frontierele externe din Bulgaria și România trebuie să vină de la Comisia Europeană, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a solicitanților de azil aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.