Gerhard Karner, după discuțiile despre „Air Schengen” cu miniștrii de Interne din România și Bulgaria: „Au fost conversații dure și intense”

acum 11 luni 77

Austria, prin vocea ministrului de Interne Gerhard Karner, a anunțat că este dispusă să accepte intrarea României și Bulgariei în „Air Schengen”, practic o ridicare a restricțiilor de circulație la granițele aeriene pentru cele două țări. Oficialul austriac și omologii săi din România și Bulgaria, Cătălin Predoiu și Kalin Stoianov, s-au întâlnit și au discutat despre această posibilitate, iar dialogul a fost, așa cum spune Karner, citat de site-ul Vienna.at, „dur”.


„Vorbim acum despre Air Schengen pentru că aceasta este zona care nu ne îngrijorează când vine vorba de contrabandiști”, a declarat Karner, marți, la o conferință de presă la Brdo, lângă Kranj, în Slovenia.


„Au fost discuții dure, intense, bune care vor fi continuate”, a continuat Karner, fără a intra în detalii despre reacțiile la propunerea Austriei ale omologilor din România și Bulgaria. „Nu depinde de mine să interpretez ce cred România și Bulgaria”, a răspuns el, când a fost întrebat cum a fost primită propunerea. Așa-numitul „Air Schengen” reprezintă o ridicare a controalelor pentru pasagerii companiilor aeriene din aceste două țări în zborurile și conexiunile către spațiul Schengen.


Într-o declarație separată adresată jurnaliștilor, ministrul de Interne al României, Cătălin Predoiu, și-a exprimat satisfacția că Austria și-a schimbat poziția. „Dintr-o situație de blocaj, am trecut acum la o situație progresivă, dinamică și constructivă, care poate produce rezultate”, a spus el. Predoiu a menținut poziția că România îndeplinește toate criteriile de aderare la Schengen, dar a adăugat că trebuie să fie realist și să țină cont de limitările deciziei austriece. „Avem o bază pentru discuții ulterioare”, a spus el. Omologul său bulgar, Kalin Stoianov, a spus reporterilor doar că țara sa îndeplinește condițiile pentru aderarea deplină la Schengen, dar a adăugat că discuțiile vor continua.


Potrivit lui Karner, toate cele trei țări se așteaptă la pași concreți de la Comisia Europeană în ceea ce privește protecția frontierelor externe. Deși ar fi de acord cu relaxarea traficului aerian, ministrul de Interne austriac este convins că controalele la frontierele terestre vor continua să fie necesare, având în vedere presiunea puternică a migrației.


„Avem nevoie de aceste plase de siguranță în lupta împotriva traficanților”, a spus Karner. De asemenea, trebuie îmbunătățite multe când vine vorba de problema acceptării solicitanților de azil de către România și Bulgaria, a adăugat el.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/gerhard-karner-dupa-ce-s-a-intalnit-cu-ministrii-de-interne-din-romania-si-bulgaria-si-au-vorbit-despre-air-schengen-au-fost-conversatii-dure-4747333

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.