Alexandru Ciucu a fost sâmbătă, 13 ianuarie, la petrecerea fiicei sale, Carolina, care a fost organizată acasă la Alina Sorescu. Creatorul de modă a făcut un gest total neașteptat față de fosta lui soție.
De aproximativ doi ani, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au parte de neînțelegeri din cauza programului pe care îl vor în ceea ce le privește pe fetițe lor. Artista își dorește un program stabil, în timp ce designerul are alte preferințe.
Povestea lor de dragoste a ajuns la final după 12 ani, iar după despărțire au existat tensiuni între cei doi. Se pare că situația s-a mai îmbunățit, pentru că Alexandru Ciucu a fost prezent sâmbătă, 13 ianuarie, la petrecerea Carolinei, care a avut loc chiar în casa Alinei Sorescu. Artista anunța recent că fiica ei a împlinit 10 ani și tatăl va veni să petreacă alături de ea.
Spre surprinderea tuturor, Alexandru Ciucu a făcut un gest, care a stârnit aprecierea celor care îl urmăresc în mediul online. Celebrul creator de modă a cumpărat trei buchete de flori, două pentru fiicele lui, iar unul pentru fosta soție.
Inițial, el a arătat că a achiziționat două buchete de flori, iar fanii i-au atras imediat atenția că ar fi frumos să îi ducă flori și mamei copiilor lui. „Azi e ziua Carolinei. Dar când ai două fete iei două buchete 💐💐. Care buchet credeți că este preferatul Carolinei și care al Raisei?”, a scris Alexandru Ciucu pe Instagram.
Mai multe doamne i-au atras atenția acestuia și i-au sugerat că ar trebui să-i dăruiască un buchet de flori și Alinei Sorescu. „Trebuia unul și mamei lor”, „Un domn aduce flori și mamei, indiferent de sentimente!”, „Un adevărat domn ar fi luat unul și pentru mama celor două fețite”, au fost câteva dintre comentarii. „Mâine la petrecere”, le-a răspuns Alexandru Ciucu.
Și a continuat: „Mă îndrept spre petrecerea Carolinei de 10 anișori. A sosit timpul și pentru cel de al treilea buchet. Vă doresc tuturor La Vie en Rose!”
„Discuțiile noastre sunt despre programul lor în general, zilele de naștere evident că trebuie să fie împreună”
Invitată în emisiunea „La Măruță”, în ediția de joi, 11 ianuarie, Alina Sorescu a vorbit cu multă mândrie despre cele două fetițe ale sale. Carolina și Raisa sunt pasionate de muzică și sunt ajutate de mama lor să se pregătească în acest domeniu.
Artista și creatorul de modă au ales să renunțe la orgoliu și să se întâlnească în weekend la ziua Carolinei, care a împlinit 10 ani. Alexandru Ciucu a fost acasă la Alina Sorescu pentru a fi alături de fiica lui la petrecerea sa.
„Au trecut zece ani, mâine Carolina face această frumoasă vârstă și o să aibă parte de o petrecere în weekend. Ele sunt la mine, îi organizez petrecerea sâmbătă, cum și-a dorit și o să fie și tatăl fetelor prezent, bineînțeles. E normal să fie așa în astfel de momente. Discuțiile noastre sunt despre programul lor în general, zilele de naștere evident că trebuie să fie împreună și așa vor fi”, a declarat artista în urmă cu câteva zile.