„Cred că trebuie să luptăm pentru orice poziție. Știu că sunt echipe care s-au întărit mult, dar și noi trebuie să fim acolo, pentru că de aceea muncim în fiecare zi. Vom încerca să facem tot posibilul, iar dacă vom prinde cupele europene, va fi wow, va fi top. Trebuie să muncim mult și bine, iar mai apoi vom vedea unde suntem. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun pe teren, din primul până în ultimul minut”, a declarat David Ginesta Montes, într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului, publicat marți.
Noul antrenor al echipei feminine de handbal CS Minaur Baia Mare, spaniolul David Ginesta Montes, și-a început luni activitatea la formația maramureșeană. Tehnicianul de 39 de ani vine după șase sezoane petrecute la Rapid București, unde a contribuit, ca antrenor secund, la câștigarea titlului național, atingerea sferturilor Ligii Campionilor și, ulterior, a condus echipa ca antrenor principal. Din ianuarie 2025, Ginesta este și selecționerul naționalei feminine a Turciei.<...

acum 1 ora
8























English (US) ·
Romanian (RO) ·