Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a insistat, la Washington, că Ucraina trebuie să primească garanții de securitate pe modelul Articolul 5 al NATO, care prevede că un atac împotriva oricărui stat membru este un atac împotriva tuturor.
Cu alte cuvinte, Italia cere aplicarea principiului apărării reciproce în cazul în care Ucraina va mai fi atacată, în viitor.
„Pornim de la o propunere modelată după Articolul 5”
La începutul întâlnirii de la Casa Albă dintre președintele Donald Trump, Volodimir Zelenski și liderii europeni, Meloni a reamintit că vor fi abordate „garanțiile de securitate, cum să se asigure că acest lucru (n.r. – războiul) nu se va mai întâmpla, ceea ce este o condiție prealabilă pentru orice fel de pace”.
„Mă bucur că vom discuta despre asta. Mă bucur că pornim de la o propunere care este, să zicem, modelată după Articolul 5, care era italian la început” – Giorgia Meloni
Prim-ministrul italian a...