Transportul aerian din Italia se pregătește pentru o zi dificilă. Vineri, mai multe sindicate au anunțat greve care vor afecta atât zborurile interne, cât și cele internaționale.
Potrivit Ministerului italian al Transporturilor, personalul de zbor al Wizz Air Malta și al Volotea va intra într-o mobilizare de 24 de ore. Protestul acestora este susținut de personalul din activitățile conexe și de angajații aeroportuari, care vor opri și ei lucrul pentru o zi întreagă.
În plus, angajații companiilor responsabile de serviciile de asistență la sol pentru pasageri, bagaje, aeronave și mărfuri vor întrerupe activitatea timp de patru ore, între 10:00 și 14:00.
Chiar dacă se așteaptă anulări și întârzieri pe scară largă, rămân valabile intervalele orare de garanție, prevăzute de lege, în care zborurile trebuie efectuate: 7:00–10:00 dimineața și 18:00–21:00 seara. Acestea includ în special zborurile charter și cursele de legătură către...