Una dintre măsurile din ordonanța sărăciei nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie. Este anunțul premierului Marcel Ciolacu referitor la taxa pe stâlp, care va fi amânată până la noi discuții cu companiile mari care vor urma să investească în România. Mai mult, Executivul a decis în ședința de ieri și diminuarea taxei.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, la începutul ședinței de Guvern în care se adoptă ordonanța austerității, că așa-numita „taxă pe stâlp” va fi amânată pentru discuții ale ministrului Finanțelor cu reprezentanții marilor companii.
„Introducerea impozitului pe construcțiile speciale nu se va aplica decât după ce vor fi emise normele și după ce ministrul Finanțelor vor avea discuții cu marile companii”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Proiectul de ordonanță a austerității publicat duminică în transparență decizională de Ministerul Finanțelor includea o prevedere cu impact major asupra tuturor companiilor private: o taxă specială pe construcții de 1,5...