Guvernul Elveției recunoaște că mii de copii au fost adoptați ilegal din mai multe țări, înclusiv din România, înainte de 1990

acum 1 an 78

Mii de copii străini au fost adoptaţi, probabil, în mod ilegal de către cetăţeni elveţieni între anii 1970 şi 1990 dintr-o serie de ţări, între care şi România, ceea ce continuă "să le marcheze vieţile", a admis vineri, 8 decembrie, guvernul elveţian, potrivit agenției AFP, preluată de Agerpres.


Consiliul federal (guvernul elvețian) a anunţat, în urma dezvăluirilor făcute de un nou raport pe care l-a comandat, că va cere o revizuire a dreptului internaţional în materie de adopţii.


Încă din 2020, după numeroase mărturii zguduitoare făcute de persoane adoptate ilegal în Sri Lanka, un prim raport a arătat lipsa de reacţie din partea autorităţilor "în pofida indiciilor prealabile şi clare privind nereguli comise de intermediari în vederea adoptării de copii din Sri Lanka".


Cel puțin 8.000 de minori au fost aduși din diferițe țări, indiciile vorbind inclusiv despre trafic de copii


Cel de-al doilea studiu, realizat de Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Zurich (ZHAW), analizează alte zece ţări de origine: România, Bangladesh, Brazilia, Chile, Guatemala, India, Columbia, Coreea de Sud, Liban și Peru.


"Indiciile tind să arate existenţa unor practici ilegale în aceste ţări, trafic de copii, falsificarea documentelor şi indicaţii false privind originea", notează Consiliul federal, într-un comunicat de presă.


Cu privire la perioada respectivă, cercetătorii ZHAW au descoperit 8.000 de permise de intrare în Elveţia pentru copii din aceste ţări: 2.799 de copii proveneau din India, 2.122 din Columbia, 1.222 din Brazilia şi 1.065 din Coreea de Sud.


Documentele disponibile fac imposibilă stabilirea numărului exact de persoane vizate, dar numărul de permise de intrare eliberate în Elveţia "arată totuşi că mai multe mii de copii adoptaţi în perioada analizată ar putea fi afectaţi de nereguli", recunoaşte guvernul.


Acesta "regretă faptul că autorităţile nu şi-au asumat suficient de mult responsabilităţile faţă de copii şi de familiile lor".


"Aceste deficienţe continuă să marcheze vieţile persoanelor adoptate la acea vreme", a subliniat guvernul elvețian.


Conform acestuia, este de competenţa cantoanelor Confederaţiei "să sprijine persoanele în cauză în căutarea originilor lor".


Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/guvernul-elvetiei-recunoaste-ca-mii-de-copii-au-fost-adoptati-ilegal-din-mai-multe-tari-inclusiv-din-romania-inainte-de-1990-4743152

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.