Deși, potrivit măsurilor impuse de Guvernul Bolojan, TVA-ul urma să se majoreze la 21% din luna august, facturile pentru utilități, dar și alte servicii recurente pentru luna iulie vor apărea cu taxa deja majorată. Alexandru Nazare a precizat că Executivul „a aplicat corect legea, fără să ia bani în plus de la cetățeni”.
„Nu a existat nicio omisiune din partea Ministerului Finanțelor, aşa cum se propagă greşit în spațiul public.
Articolul 281 din Codul Fiscal stabilește de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situațiile de modificare a TVA.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor a aplicat corect legea, fără să ia bani în plus de la cetățeni, iar orice încercare de denaturare a adevărului fiscal constituie fake news.
Dacă, în schimb, există companii care au facturat diferit de prevederile legale, cu scopul de a obține sume necuvenite de la români, ANAF va interveni prompt pentru a verifica situația și a dispune măsuri clare....