Totul a început pe platforma Instagram, unde femeia a fost ademenită de un profil „prezentabil”. Bărbatul, care a afirmat că este medic neurolog, a reușit să o cucerească cu povești despre misiunea sa umanitară și despre fiul său, un copil grav bolnav pe care îl creștea singur. După câteva conversații, femeia, impresionată de drama personală a „doctorului”, a început să-i trimită bani. Astfel, între aprilie și iulie 2023, ea a transferat nu mai puțin de 915.741,38 lei, dintre care aproape toți banii proveneau din fondurile instituției.
Ancheta internă a arătat că femeia, care avea responsabilitatea de a gestiona fondurile operative, a început să redirecționeze banii către „doctorul” din Siria. Cu o abilitate demnă de un scenariu de film, aceasta a utilizat explicații false și documente manipulate pentru a justifica transferurile. Din suma totală, doar 1.500 de dolari proveneau din economiile sale personale, restul fiind sume care ar fi trebuit să fie utilizate în misiuni secre...