Au fost derulate toate probele preliminare, inclusiv cea a probei complexe de 72 de ore de funcţionare continuă, fiind pregătite condiţiile pentru trecerea la recepţia hidroagregatului conectat la Sistemul Energetic Naţional.
Proiectul în valoare de aproximativ 55 milioane lei, început în luna iulie 2023, a implicat demontarea completă a hidroagregatului, transportul componentelor la fabrica UCMH din Reşiţa pentru expertiză şi reparaţii, urmat de remontarea şi testarea ansamblului rotor-turbină în fabrică.
Contractul pentru aceste lucrări a fost atribuit societăţii SSH Hidroserv, care a subcontractat execuţia în fabrica UCMH din Reşiţa. Aici, rotorul turbinei – cu un diametru nominal de 9.500 mm – a beneficiat de execuţia unor activităţi de anvergură, inclusiv prelucrări specializate, posibile doar cu ajutorul maşinilor-unelte de mari dimensiuni, unice în ţară.