Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2023

acum 1 an 155

Citește Horoscop săptămânal Fecioară. Previziuni pentru perioada 28 octombrie - 3 noiembrie 2023, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Fecioară și urmarește video Uranissima.


Horoscop săptămânal Fecioară – 28 octombrie - 3 noiembrie 2023


În prima parte a zilei de 28 octombrie, posibil stres provocat de o încurcătură financiară, de blocarea unui demers pentru recuperarea unei sume sau a unui bun, de un dialog eșuat, de detaliile care complică o strategie menită să-i furnizeze nativului bani, bunuri sau avantaje.


Între 28 octombrie, după ora 14:44', și 30 octombrie după-amiaza, axa celor două case ale comunicării, a învățăturii și a deplasărilor se va afla sub influența Lunii Pline în Taur, din 28 octombrie.


Cu acest prilej, Fecioarele ar putea observa neconcordanța unora dintre ideile și reprezentările lor cu realitatea pe care o trăiesc, de unde și concluzia că trebuie să le revizuiască sau chiar, pe unele dintre ele, să le abandoneze, context valabil pentru cei maturi, în timp ce pentru cei tineri va fi vorba de constatarea unor erori de gândire și de precaritatea unor impresii, atașamente și convingeri care, dacă vor fi cultivate în continuare, le vor bloca acestora progresul pe calea cunoașterii și a maturizării necesare.


Pe 29 octombrie va funcționa o combinație de patru planete: Lună/Jupiter, la 11° Taur, în opoziție, la grad perfect, cu Marte/Mercur, la 11° Scorpion, care va naște tensiuni, gânduri apăsătoare și reacții disproporționate sau descoperiri semnificative care îi vor obliga pe nativi să ia atitudine sau să acționeze în conformitate cu specificul celor două case ale comunicării. Posibil conflict pe fondul unei dispute. Deplasări cu peripeții; conflicte cu autoritățile ce controlează locurile publice.


Între 30 octombrie, după ora 17:08', și 1 noiembrie seara târziu, prezențe publice sau participare la întruniri într-o atmosferă (relativ) degajată. Între 1 noiembrie, după ora 23:31', și 3 noiembrie, atitudine rezervată față de unii prieteni. Atenție, în perioada 3/4 noiembrie, la relațiile parteneriale care vor fi puse în încurcătură de reprezentările nerealiste ale nativilor.


Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Sursa: https://www.libertatea.ro/lifestyle/horoscop-fecioara-saptamanal-urania-28-octombrie-3-noiembrie-2023-4701447

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.