Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Capitală în cazul seifului furat dintr-un apartament din București. Nepotul bărbatului păgubit este suspectat că s-a înţeles cu alţi trei bărbaţi şi ar fi înscenat un accident cu maşina victimei, timp în care seiful a fost furat, golit şi aruncat într-un lac de acumulare din Giurgiu. Prejudiciul este de aproximativ 70.000 de euro, informează News.ro.
La patru zile după ce un bărbat a reclamat la poliție că i-a fost furat din locuinţa din București un seif metalic cu mai multe bunuri, poliţiştii i-au prins pe autorii spargerii.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârşită de patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani.
"Probatoriul administrat a relevat faptul că, la data de 6 ianuarie 2024, bărbatul de 26 de ani, după o înţelegere prealabilă cu ceilalţi trei bănuiţi, privind înscenarea unui accident cu autoturismul victimei, s-ar fi deplasat la locuinţa acesteia, din Sectorul 4, moment în care, bărbatul de 40 de ani ar fi înscenat accidentul şi ar fi sunat victima, chemând-o la maşină. Ulterior, bănuiţii s-ar fi deplasat într-o localitate din judeţul Ilfov, unde ar fi tăiat seiful, apoi şi-ar fi însuşit bunurile şi documentele din interior, celelalte fiind aruncate într-un lac de acumulare dintr-un judeţ apropiat", a arătat Poliţia.
Miercuri, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate ceasurile şi documentele sustrase din seif. De asemenea, a fost identificată o societate comercială la care bănuiţii ar fi introdus bunurile sustrase, în regim de amanet.
Potrivit anchetatorilor, seiful conţinea bijuterii, ceasuri de lux, ceasuri vechi de valoare şi mai multe sume, în lei şi valută, precum şi diverse acte, prejudiciul fiind de aproximativ 70.000 de euro.
Conform unor surse judiciare, unul dintre suspecţi este Gavrilă Eugen Alexandru, în vârstă 26 de ani, nepotul persoanei vătămate. Seiful a fost aruncat într un lac de acumulare din municipiul Mihăileşti, judeţul Giurgiu.
Suspecţii au fost duşi la audieri, iar ulterior au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 pentru furt calificat.