Ilie Bolojan: 17 companii de stat vor fi reorganizate, prin fuziune, divizare sau lichidare, iar unele vor fi listate. Tarom, Metrorex și CFR, printre cele menționate

acum 1 luna 21

Premierul a semnalat adoptarea în ședința de vineri a memorandumului privind reforma companiilor de stat.

„Am făcut o analiză săptămânile trecute , avem nu doar niște angajamente prin accesarea programelor europene, deci nu doar jaloane din PNRR, ci avem un interrs legitim ca marile companii de stat să fie bine adminpsitrate. Prin acest memorandum se definesc cu claritate rolul instituțiilor implicate în așa fel încât după parcurgerea tuturor perioadelor să putem spune care din aceste companii vor fi listate suplimentar la bursă, care vor fi menținute în activitate, cu reformele care sunt necesare în așa fel încât să fie mai competitive, că ofere servicii mai bune, să nu aibă nevoie de subvenții tot mai mari”, a declarat premerul.

„De asemenea, se va decide care vor fi reorganizate, prin fuziune, divizare, transformare sau care vor fi lichidate”, a apus Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/ilie-bolojan-17-companii-de-stat-vor-fi-reorganizate-prin-fuziune-divizare-sau-lichidare-iar-unele-vor-fi-listate-tarom-metrorex-si-cfr-printre-cele-mentionate-23653350

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.