Premierul Ilie Bolojan a vorbit, într-un interviu pentru Bloomberg, despre ce va urma pentru România în perioada următoare, în contextul măsurilor fiscale adoptate deja de Guvern și cele care urmează să fie aplicate. „Cred că este singura soluție, pe de o parte, să trecem peste acest an și jumătatea anului viitor, care este perioada dificilă, și, după aceea, să putem crea condiții pentru relansarea economică”, a spus prim-ministrul.
„Pentru că, practic, partea de corecții se va finaliza, foarte probabil, spre sfârșitul anului viitor. Urmând ca, după aceea, noi, ce trebuie să facem? Să menținem deciziile care înseamnă decizii sănătoase, să nu intrăm din nou într-o zonă de populism pe care am mai aplicat-o anii trecuți, să ne controlăm cheltuielile, să ne încasăm veniturile, să stabilim reguli corecte, în așa fel încât să avem un comportament economic corect”, a explicat Ilie Bolojan.
De asemenea, premierul a mai precizat că următoarele...