„E greu să cuplezi pensia cu administrația, pensiile magistraților cu companiile de stat. E foarte posibil să avem acest pachet pe 5 proiecte. Noi ne propunem ca la sfârșitul acestei săptămâni să declanșăm această procedură, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare, să existe posibilitatea prevăzută în legislația parlamentară, să vină cu observații, cu completări din Parlament. Și dacă sunt fezabile, e posibil să le integrăm. Procedura de asumare va fi săptămâna viitoare. Ar trebui ca la finalul săptămânii viitoare să încheiem procedurile. Nu știm dacă va fi o moțiune de cenzură sau nu, asta rămâne de văzut”, a spus Bolojan.
El a precizat că după adoptare pachetul va trebui să treacă prin Parlament și ar putea fi contestat la Curtea Constituțională. „Ar trebui să treacă de Parlament. Va exista posibilitatea unor contestații la Curtea Constituțională...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.