Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 2 martie, după ce a participat la summitul liderilor europeni privind situația din Ucraina, organizat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer, că Ucraina trebuie să beneficieze de sprijinul SUA și că dialogul dintre Trump și Zelenski trebuie reluat, iar țările europene trebuie să crească bugetele pentru apărare, ca să mențină pacea.
Ilie Bolojan, prima reacție după summitul de la Londra: Sprijinul financiar și militar pentru Ucraina continuă
Summitul, care a reunit aproape 20 de lideri ai ţărilor aliate Kievului, a avut loc la Londra, în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la două zile după confruntarea aprinsă cu preşedintele american Donald Trump de la Casa Albă.
„În afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte. În primul rând, până la încheierea focului, deci un armistițiu, menținerea sprijinului financiar și militar pe...