Ilie Bolojan, mesaj pentru protestatarii de la CCR: „Sfatul meu pentru toţi cei care incită la violenţă ar fi să se oprească”

acum 3 ore 9

El face, de asemenea, apel către politicieni, arătând: ”cu cât ai o funcţie mai importantă, cu cât deţii o anumită vizibilitate publică, cu atât constrângerile sunt mai mari”. ”Sfatul meu către toţi cei incită la violenţă ar fi să se oprească, pentru că niciodată violenţa nu a adus nimic bun unei societăţi”, este mesajul preşedintelui interimar al României.

”Cred că în orice ţară care se pretinde una democratică şi una stabilă violenţele efective, aşa cum s-au întâmplat ieri, şi încurajarea la violenţă, indiferent că distrugerile sunt împotriva unor instituţii, a unor jurnalişti, a unor persoane fizice sau juridice sau a unor bunuri publice sau private sunt de condamnat şi cred că astfel de lucruri nu ne pot duce într-o direcţie bună. Cred că orice om responsabil nu poate să susţină aceste lucruri şi să îi îndemnăm pe toţi cetăţenii României, pe care îi respect, să protesteze, dacă vor să protesteze vis-a-vis de o decizie sau alta, dar într-o formă civilizată şi normală pentru...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/ilie-bolojan-mesaj-pentru-protestatarii-de-la-ccr-sfatul-meu-pentru-toti-cei-care-incita-la-violenta-ar-fi-sa-se-opreasca_67cf396babae2a103165cb92

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.