Imagini emoționante cu băiețelul lui Pepe. Cât de mult a crescut fiul artistului: „Anul trecut eram prea mic”

acum 11 luni 82

Pepe este mândru de familia sa, iar recent a arătat fanilor săi noi imagini cu fiul său. Pepe Jr. are un an și jumătate și este adorat de întreaga familie, în special de surorile sale mai mari.


Pepe și Yasmine Pascu trăiesc frumoasă o poveste de dragoste, iar fericirea lor a atins cote maxime odată cu apariția lui Pepe Jr. în viața lor. Artistul, cunoscut pentru cariera sa de succes în muzică și televiziune, nu ezită să împărtășească momente speciale cu fanii săi, mai ales atunci când vine vorba despre fiul său.


De curând, Pepe a surprins pe toată lumea cu o imagine emoționantă postată pe conturile sale de socializare. Fotografia îl prezintă pe micuțul Pepe într-un cadru festiv, aproape de bradul de Crăciun, iar atmosfera plină de bucurie și emoție este evidentă.


Cântărețul a transmis că fiul său se pregătește să-l întâmpine pe Moș Crăciun în acest an. Fanii au fost rapid cuceriți de imaginea cu micuțul și au transmis numeroase felicitări și urări de bine pentru familia frumoasă pe care o formează Pepe și Yasmine.


„Anul ăsta o să-l prind pe Moș Crăciun... nu dorm. Anul trecut eram prea mic”, a scris artistul la postarea pe care a făcut-o pe pagina de Instagram, la secțiunea InstaStory.
















Este evident că artistul se bucură din plin de rolul de tată și că își dorește să împărtășească aceste momente speciale cu cei care îl urmăresc pe rețelele de socializare. Cu o carieră strălucitoare și o familie minunată, Pepe poate cu mândrie să declare că este un bărbat împlinit din toate punctele de vedere.


După divorțul de Raluca Pastramă, artistul și-a refăcut viața alături de Yasmine. Cei doi au împreună un băiețel de care sunt foarte mândri și îi sunt alături în fiecare clipă. Din fosta căsnicie, Pepe mai are două fete, pe Maria și Rosa, care au parte de toată iubirea tatălui lor. Cântărețul continuă să își crească fetele și să le răsfețe, chiar dacă nu mai formează un cuplu cu mama lor.


Pepe își va petrece sărbătorile alături de familia lui și vor pleca pentru câteva zile la munte. Artistul nu are în plan să plece în vacanță, într-o țară exotică, așa cum obișnuiesc alte celebrități să facă de Crăciun și Revelion. „Nu doar în ianuarie, chiar și în decembrie mai fugim 2-3 zile pe la munte. Probabil și în ianuarie la fel, poate plecăm și din țară. La căldură nu, facem sărbătorile de iarnă și fugim la noi, undeva unde e zăpadă”, a declarat Pepe la Antena Stars.


Pepe, anunțul despre cel de-al patrulea copil


Într-un interviu pentru ciao.ro, Pepe a vorbit despre planurile pe care le are alături de actuala lui soție, Yasmine. Cântărețul are trei copii, două fete și un băiat, iar momentan nu se gândește și la al patrulea. Prezentatorul de la „Te cunosc de undeva!” se bucură din plin de momentele frumoase alături de familia sa și mărturisește că are un program foarte încărcat, iar timpul nu-i permite să aibă grijă de încă un bebeluș.


„În momentul de față suntem foarte ocupați și ne ocupă prea mult timp viața noastră. Nu am luat în calcul un alt copil, e destul de complicat, nu se știe pe viitor! Momentan e de ajuns! E greu cu 3!”.


Pepe este un tată foarte grijului și își iubește enorm copiii. Chiar dacă fetele au domiciliul la mama lor, Rosa și Maria vin destul de des în vizită la tatăl lor, iar acesta are grijă să le facă toate poftele.


„Maria e sportivă, face sport de performanță, este handbalistă, face și două antrenamente pe zi, deci e normal să arate așa și să se dezvolte frumos. Sportul e important și sănătos pentru copii și nu numai. (...) Eu o susțin în tot ceea ce face, nu îmi fac griji pentru nimic”, a declarat vedeta de la Antena 1.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/imagini-emotionante-cu-baietelul-lui-pepe-cat-de-mult-a-crescut-fiul-artistului-4751533

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.