Jurnalismul nostru de investigație a reușit, umăr la umăr cu publicul, să facă mai mult decât să scoată la iveală abuzuri, nedreptăți și ilegalități: a declanșat schimbări concrete. Cum arată 18 dintre zecile de investigații majore ale Libertății din 2023 care au produs schimbări reale.
În 2023 redacția Libertatea a fost marcată de două tragedii - dispariția tragică a jurnalistei Iulia Marin și cea a CEO-ului companiei, Mihnea Vasiliu, dar și de conflictul cu proprietarii companiei pe tema imixtiunii în conținutul editorial al Gazetei Sporturilor, parte din același trust Ringier.
În ultimele luni, demiterile și plecările s-au mutat și spre Libertatea, inclusiv cea a semnatarului acestui articol, ca redactor-șef al ziarului. Presa internațională a sesizat că prin destrămarea unui pol de jurnalism liber asistăm, înaintea anului electoral 2024, la „amenințarea democrației fragile a României”.
Chiar și în acest context dificil, am continuat să ne respectăm promisiunea de a oferi publicului un jurnalism de calitate, cu impact pozitiv asupra societății. Adevărul este o armă puternică de îmbunătățire a nivelului democrației și a vieții oamenilor, în feluri concrete și deseori imediate.
Libertatea a devenit în 2023 cea mai citită publicație online din România. Nu o spunem noi, o arată datele publicate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), instituția independentă care măsoară oficial audiențele site-urilor și tirajul presei scrise.
În 7 luni din cele 11 luni ale anului trecut (datele pentru decembrie 2023 vor fi publicate în orele următoare), Libertatea s-a clasat pe locul 1 cu audiențe lunare între 7,9 și 10,5 milioane de utilizatori unici.
Acești „unici” sunteți dumneavoastră, cititorii noștri, și vă mulțumim. Iar o publicație înseamnă publicul și echipa sa.
În spatele acestor cifre se află munca colegilor din toate departamentele: jurnaliști (redactori, reporteri, editori ai zilei, editori generali, fotografi, cameramani) colaboratori, corectură, social media, video și administrativ. Succesul Libertății le aparține și lor.
În multe dintre ședințele din ultimii ani, Mihnea Vasiliu le transmitea celor care conduc redacția viziunea sa asupra a ceea ce ar trebui să fie Libertatea, după anii în care a fost un tabloid: un produs media de tip hypermarket, adică locul în care găsești și produse premium și produse populare - investigații, reportaje, corespondențe din întreaga lume, interviuri de substanță, dar și conținut mai light: evergreen-uri sau monden.
Noi, redacția Libertatea - cei care pleacă în aceste zile, dar și cei care rămân - credem că i-am îndeplinit această viziune. Și că am onorat promisiunea făcută publicului acum 5 ani.
Într-un fel, acest articol este raportul nostru de impact. Impactul presei indendente de a informa, a educa, a sprijini oamenii și comunitatea. Raportul este întocmit doar pe 2023, desigur, incomplet. Investigațiile din ultimii 5 ani sunt mult mai numeroase. Practic, fiecare an al acestei echipe a însemnat zeci de reportaje sau investigații care au declanșat schimbări în comunitate.
În cele ce urmează, puteți citi o selecție de 18 investigații publicate în 2023 de Libertatea. Nu e un top, ele sunt redate cronologic și, reluăm explicația, ele reprezintă doar o mică parte dintre zecile de investigații publicate în acest an. Li se adaugă sutele de reportaje, interviuri, corespondențe de război, analize, zecile de mii de știri scrise de colegii din newsdesk, sutele de opinii ale colaboratorilor ziarului.
1. INVESTIGAȚIE. Falimentul de sute de milioane de euro de la City Insurance din România, dezvăluit într-un document confidențial, trimis de autoritățile britanice: „Sume mari de bani, bazate pe contracte false, au fost transferate unor persoane”
Pe 17 ianuarie 2023, jurnalistul Cătălin Tolontan publica primul text dintr-o serie de investigații care viza piața de asigurări din România. Falimentul de sute de milioane de euro de la City Insurance din România, dezvăluit într-un document confidențial, trimis de autoritățile britanice: „Sume mari de bani, bazate pe contracte false, au fost transferate unor persoane”.
Atunci, odată cu plata de către stat a 120 de milioane de euro către asigurații City Insurance, „afacerea City” a devenit, într-o discreție absolută, cel mai mare dezastru din istoria asigurărilor din România, potrivit cifrelor comunicate de autorități, la cererea Libertatea. Și acesta este doar începutul, scria atunci Tolontan. Și într-adevăr, avea să fie abia începutul. Echipa s-a mărit și s-au alăturat investigației jurnaliștii Ciprian Ranghel, Daniel Ionașcu. Iar șirul dezvăluirilor a continuat.
Alte episoade din Investigația City:
Numit de PSD, președintele ASF, Nicu Marcu, a redesenat organigrama și l-a repus director pe directorul sub „supravegherea” căruia au dat faliment trei firme, lideri ai asigurărilor din România
Casa de Insolvență Transilvania anunță, după ce a analizat documentele interne ale City: „Vom cere instanței antrenarea răspunderii tuturor persoanelor care au administrat City”
Într-un comunicat oficial, Fondul de Garantare a Asiguraților recunoaște cifrele publicate de Libertatea: 603 milioane de lei plătiți pentru City și e doar începutul
FALIMENTUL CITY: ASF recunoaște că fostul director de „supraveghere și control” din timpul căderii City a fost avansat din nou director, pe 21 decembrie 2022
INVESTIGAȚIE. După falimentul CITY, prețul polițelor RCA a crescut cu 71% în 2022, dar ASF susține că nu a găsit niciun responsabil intern
INVESTIGAȚIE. Cum se scumpește RCA. Publicăm documente confidențiale din Consiliul ASF: City a spus că a primit un împrumut de 50 de milioane de euro de la o firmă de închiriere echipamente video, cu sediul într-o boxă, la parter. Banii nu existau, dar ASF n-a verificat
Culmea fraudei în RCA: Cumnatul lui Adrian Năstase și un român-elvețian conectat la serviciile secrete și-au plătit „dobânzi” și „comision de succes” de 30 de milioane de euro, pentru că au reușit să păcălească ASF!
2. EXCLUSIV. O nouă fraudă la adresa asiguraților RCA. ASF a descoperit nereguli majore la Euroins, liderul actual al pieței, și a sesizat Parchetul.
Pe 26 ianuarie, urma un nou seism de proporții pe piața asigurărilor din România. Aceeași trei jurnaliști - Cătălin Tolontan, Ciprian Ranghel, Daniel Ionașcu - și Dan Duca începeau un lung șir de dezvăluri care vizau neregulile de la liderul de atunci al pieței de asigurări RCA - Euroins. Imediat, ASF a decis să facă plângere penală întregii conduceri a liderului asigurărilor RCA din România!
La jumătatea lunii martie, Libertatea scria: Două luni și 60 de episoade. Citește seria de investigații City Insurance-ASF- Euroins publicată de Libertatea: cum și de ce ajung românii să plătească RCA-uri tot mai scumpe.
Aveau să fie mai mult de 60 de episoade ale investigației.
Pe 17 martie 2023, ASF a decis insolvența Euroins, confirmând investigația jurnalistică a ziarului Libertatea. Sutele de milioane de euro care lipsesc vor fi plătite de stat - de fapt, de către asigurați.
Și tot în acele zile, Libertatea dezvăluia cum:
Președintele ASF a primit, în 2022, 15 salarii de câte 12.500 de euro. Unul a fost bonus de „performanță excelentă” pentru anul în care City a intrat în insolvență și ASF a știut că Euroins avea probleme de solvabilitate, dar a lăsat-o în pace.
ANATOMIA UNUI DEZASTRU. Cum a mutat Euroins zeci și zeci de milioane de euro în Bulgaria „prin circuite financiare”, în timp ce șefii ASF spuneau „să mai facem o analiză”
Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile: 1,58 de miliarde de lei, sub ochii statului român
EXCLUSIV. Contractul prin care banii au dispărut către Sofia, oferit de un avertizor de integritate bulgar: „E furt cu premeditare: Euroins a cedat tot, iar statul român, adică cetățenii, vor trebui să plătească”
Autoritatea de supraveghere financiară a UE, EIOPA, a informat ASF că se confirmă dezastrul de la Euroins: au găsit 500 de milioane de euro lipsă de solvabilitate! În ultimii doi ani, Euroins a încasat 1 miliard de euro de la români.
CUM SE SCUMPEȘTE RCA: Ridicarea licenței Euroins a dezvăluit cum, sub supravegherea ASF, compania nu plătise 61.000 de dosare de daună solicitate, pe care le va achita acum statul
3. INVESTIGAȚIE. Cunoscut activist vegan din București, acuzat că a abuzat sexual fete între 10 și 19 ani. Dezvăluirile a șase victime: „Criteriile lui: să fie virgine, tinere, inocente”
În ianuarie, jurnalistele Diana Meseșan, Medeea Stan (cu ilustrații de Roma Gavrilă), dezvăluiau cazul unui cunoscut activist vegan din Capitală, Alexandru Marcu, acuzat că a abuzat sexual fete între 10 și 19 ani. Mărturiile a șase victime: „Criteriile lui: să fie virgine, tinere, inocente”. Alte texte din serie pot fi citite aici, aici, aici, aici, aici, aici și aici.
4. INVESTIGAȚIE Gabriel Țuțu, directorul ROMARM reținut de DNA, făcuse o escrocherie și avea interzis să vândă polițe de asigurări, dar a fost numit să conducă 15 fabrici strategice de armament
Tot în ianuarie 2023, jurnaliștii Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan scriau că, printr-o firmă de consultanță, exact ca în cazul anchetat de procurori, Țuțu a fost implicat în falimentul societății de asigurări Forte. La fel ca în cazul tuturor falimentelor din asigurări, cel al Forte a fost plătit din fondurile adunate de stat de la plătitorii de polițe.
ASF a constatat în 2016 că există „îndoieli rezonabile referitoare la capacitatea și probitatea morală a domnului Țuțu Gabriel de a-și exercita atribuțiile corespunzătoare funcției” și i-a interzis ca, vreme de cinci ani, să facă parte din conducerea unei societăți de asigurări. Exact pe perioada restricției, el a fost numit director general al ROMARM, care înglobează 15 uzine, fabrici și un institut de cercetări, de importanță strategică.
5. INVESTIGAȚIE. Ținta: copiii. CNA a retras o reclamă TV care folosea copii și se adresa direct lor pentru promovarea unui supliment alimentar
În aceeași lună, Alexandra Nistoroiu a scris despre reclama la Salviasept Kids care a fost difuzată de 19 televiziuni din România. Acadelele pentru durerea în gât sunt în portofoliul Zdrovit, compania poloneză de suplimente alimentare care e liderul absolut în publicitatea TV din România. Legea interzice publicitatea să „încurajeze în mod indirect copiii să cumpere produse sau servicii, profitând de lipsa de experienţă sau de credulitatea lor”.
6. Ministrul care suna sau aborda femei noaptea
În februarie, jurnalistul Cristian Andrei prezenta cazul ministrului muncii de atunci, pesedistul Marius Budăi, cel care în august 2022 și în ianuarie 2023, și-a abordat noaptea două colege din partid. „Vrea să fie macho man”, îi transmitea una dintre colegele sale de partid. Șefii PSD știau de incidente, Budăi a fost păstrat totuși în Guvern până la scandalul Azilelor groazei din Ilfov.
7. INVESTIGAȚIE LIBERTATEA - DER SPIEGEL. Cum ajung o parte dintre copiii cu dificultăți ai Germaniei în plasament la familii din România. Unul dintre ei a a omorât o femeie din Mediaș
În martie 2023, o investigație comună Libertatea-Der Spiegel dezvăluia cum a ajuns în plasament la o familie din România un copil-problemă din Germania, care apoi a omorât o femeie din Mediaș. Două jurnaliste, Diana Meseșan, de la Libertatea, și Lina Verschwele, de la publicația germană Spiegel, au cercetat cum ajung o parte dintre copiii cu dificultăți ai Germaniei în plasament la familii din România. A doua parte a investigației: „O să fac o crimă în patru ore”. Autoritățile au ignorat semnele radicalizării adolescentului german care a ucis o pensionară la Mediaș.
8. INVESTIGAȚIE. Un asistent de la Spitalul Militar Central a sedat intenționat cu diazepam trei paciente, iar una dintre ele a ajuns în stare gravă la ATI. Parchetul a deschis dosar de „tentativă de omor calificat”
În mai, jurnaliștii Mirela Neag și Cătălin Tolontan prezentau cazul unui asistent medical suspectat de viol, după ce sedase mai multe paciente. Spitalul a reclamat imediat cazul, care a ajuns la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. O lună mai târziu, asistentul continua să lucreze în aceeași secție.
9. INML a cumpărat ață de cusut cadavre și dispersoare de dezinfectant de la o firmă de reparații aer condiționat
În mai 2023, Libertatea a publicat o nouă investigație referitoare la Institutul Național de Medicină Legală. Răspunsul instituției a fost că achizițiile erau de extremă urgență din cauza numărului mare de decedați și aparținători ajunși în institut în timpul pandemiei.
În iulie, DNA a deschis dosar penal și a cerut documente de la INML în cazul semnalat de ziar.
10. INVESTIGAȚIE LIBERTATEA - LOS ANGELES TIMES. Cum a ajuns un politician PSD într-o închisoare din California
În iunie, ziarele Libertatea (Cristina Radu) și Los Angeles Times dezvăluiau cazul lui Virgil Negru, fost consilier local din partea PSD în Eforie, județul Constanța. În aprilie 2023 a devenit unul dintre zecile de români arestați în SUA pentru fraude cu carduri bancare.
11. INVESTIGAȚIE. Fosta șefă antimafia nu trăiește din pizza în Italia. Firmele grupului Elenei Udrea o însoțesc pe Alina Bica la Bari
Din Italia și din România, Libertatea a arătat cum afacerea cu pizza de lângă Bari, aflată pe numele partenerului de viață al Alinei Bica, e la aceeași adresă cu una deținută 100% de Realtopfarma, companie pe numele cumnatului de facto al Elenei Udrea, Marinel Alexandrov, și al unui prieten, fostul deputat PD-L și PMP Adrian Gurzău. Un text de Răzvan Luțac, Adriana Oprea, Mirela Neag și fotografii de Cristian Preda (GSP).
12. INVESTIGAȚIE NEPAL-ROMÂNIA. Drumul muncitorilor nepalezi în România: prinși într-o spirală de abuzuri, „închiriați” și apoi ignorați. „Plz sir, help us”
În ultimele zile ale lunii iulie, ziarul lansa o investigație internațională România-Nepal care dezvăluia povestea mai multor muncitori nepalezi care au plătit mii de euro ca să vină să lucreze legal în România, dar s-au trezit fără locuri de muncă, victime ale unei rețele de intermediari ce recrutează și înșală oameni, inclusiv dintre cunoscuți. Alte două episoade din serie pot fi citite aici și aici. Texte semnate de Diana Meseșan, Andrada Lăutaru, Radu Stochița, Muna Kunwar, Roma Gavrilă (ilustrație).
13. INVESTIGAȚIE. Cum faci un milion de euro din parcări fictive. Cazul imobiliar care leagă tăcerea primăriei conduse de Ciprian Ciucu de un temut clan din Capitală
În septembrie, o investigație realizată de jurnaliștii Ciprian Ranghel și Bogdan Groșereanu prezenta cum peste 100 de locuri de parcare care figurează în proiectul imobiliar Regie Residence, aprobat de Primăria Sectorului 6, nu există în ansamblul de locuințe din Grozăvești. Primăria nu a constatat nicio problemă la recepționarea construcțiilor, deși lipsa unui loc de parcare este, în mod normal, taxată cu 10.000 de euro.
14. INVESTIGAȚIE. Medicii falși din România se mută de la oameni la animale
În august, jurnalista Adriana Oprea dezvăluia cum doi veterinari cu diplome din Republica Moldova au contracte de sute de mii de lei cu statul român, dar Facultatea din Chișinău nu-i găsește în bazele de date.
15. INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta
Pe 29 septembrie, Alexandra Șerban și Laurențiu Ungureanu prezentau cazul rectorului Academiei SRI, Adrian Ivan (cel care a coordonat teza plagiată de doctorat a lui Lucian Bode). După ce au analizat cele 12 cărți care îl au ca autor unic pe Ivan, jurnaliștii au identificat 832 de pagini copiate în cinci volume. Ivan este în continuare rectorul Academiei SRI.
16. Abuzul asupra cetățenilor - Moartea lui Vișinel. Polițiști locali din Arad, acuzați de familia unui bărbat de 32 de ani: „L-au încătușat și bătut până l-au omorât”
Pe 2 octombrie, jurnaliștii Răzvan Luțac, Adelina Mărăcine și fotoreporterul Vlad Chirea prezentau cazul morții lui Mircea-Vișan Muzsunye, 32 de ani, zis Vișinel. Familia bărbatului acuză că agenții l-au bătut până la moarte, fiindcă l-au crezut „un om al străzii”. Ziarul a vorbit cu rudele bărbatului, a contactat Poliția și Primăria.
Cazul stagna de peste două luni, moartea bărbatului survenind pe 14 iulie 2023.
Doar două zile mai târziu, polițistul Florin Nicolae Liber a fost mai întâi reținut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, apoi arestat preventiv pentru tortură. Vișinel murise după ce suferise ruptură de cord și traumatism cranian.
Până la articolul din Libertatea, Primăria Arad îl lăsase pe post pe bărbat. Apoi, instituția a reacționat: „e lecția pe care trebuie să o învățăm din această tragedie”.
17. INVESTIGAȚIE Un milion de euro din bani publici de la PNL pentru site-ul Digi24. Articolele nu au fost marcate cu semnul P - publicitate, dar au fost trimise pentru plată la partid
În decembrie, jurnalistul Cristian Andrei își continua seria de dezvăluiri cu privire la modul în care partidele politice cumpără din bani publici conținut nemarcat ca publicitate în presă. De această dată cazul PNL, care a plătit 37,7 milioane de lei (7,5 milioane de euro) în intervalul ianuarie - octombrie 2023 pentru propagandă și presă. Site-ul Digi24.ro a primit aproximativ un milion de euro doar de la PNL în ultimele 12 luni calendaristice. „Acesta este buget de TV, nu de internet”, a explicat un specialist din industria publicității pentru ziar. De fapt, un subterfugiu folosit de partide, care nu au voie legal să dea bani televiziunilor pentru promovare în afara campaniei electorale. Așa că le dau site-urilor televiziunilor.
18. Investigație Școala 9: Cum se fac milioane cu lucrări de licență copiate
Tot în această lună, jurnalistul George Herlaș (Libertatea și Școala 9) publica o investigație despre o afaceri cu lucrări de licență copiate. În spatele a 10 firme care vând lucrări de diplomă studenților sunt trei parteneri care se ocupă de câțiva ani cu această afacere. Profitul: 3 milioane de lei.
Vă mulțumim pentru că ați fost alături de redacția Libertatea în toți acești ani! Corupția, populismul prin definiție fără soluții și învrăjbirea socială pot fi contracarate, în democrații, doar prin dezvăluirea sistematică a adevărului.