“În faţa lui Dumnezeu, geniul este văr primar cu idiotul”- roman de Al. Florin Ţene

acum 1 an 169

Cronică literară de ADRIANA RĂDUCAN

„Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ”, aşa definea Petre Ţuţea potenţialul său de rezistenţă în faţa unui sistem totalitar, ideea de căutare în timp.

Privit cu un ochi cuprinzător, romanul “În faţa lui Dumnezeu, geniul este văr primar cu idiotul”, scris de remarcabilul şi prolificul scriitor Al. Florin Ţene, descoperim o figură emblematică a intelectualităţii româneşti, un model de comportament moral, un simbol al revoltei împotriva absurdului.

Volumul a văzut lumina tiparului la Editura Napoca Star, din Cluj-Napoca, 2023. Prin amploarea viziunii, Al. Florin Ţene scrie viaţa filosofului Petre Ţuţea între realitate şi poveste, găsind în personajul său câteva puteri ascunse, în speţă, nădejdea într-un Dumnezeu atotputernic, care pare să-i fi vindecat rănile cauzate de barbaria puternicilor zilei.

Compoziţional, romanul este structurat în douăsprezece capitole, unsprezece dintre ele având ca titlu o judecată de valoare a filosofului, iar ultimul capitol intitulat ”Din documentele Securităţii publicate în MĂRTURISITORII”, unde cititorul are prilejul să citească note informative despre marele filosof. Urmează o interesantă anexă, constituită din “Scrisoarea lui Petre Ţuţea către prietenul său, Emil Cioran, o documentată prefaţă semnată de poetul şi jurnalistul Ionuţ Ţene, o cuprinzătoare postfaţă care poartă semnătura scriitoarei şi jurnalistei Liliana Moldovan.”

Titlul volumului sugerează concepţia înrădăcinată în popor că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. “În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu nu lucrează cu genii, ci cu oameni”

Avântul intelectualului, frânat de mentalitatea unui sistem social anost şi corupt, conturează tema romanului. Pe parcursul celor douăsprezece capitole, este înfăţişat spiritul scânteietor al lui Petre Ţuţea, scriitorul îl singularizează într-o atmosferă ostilă, deşi tânărul intelectual se afla într-o permanentă competiţie cu sine. Viaţa filosofului este prezentată etapizat: naşterea, maturitatea, anii de formare intelectuală, detenţia, evenimentele importante care-l marchează şi clipele din urmă. Indiferent de timp şi evenimente, există o armătură a gândurilor la Petre Ţuţea, nu putem vorbi de o anume discontinuitate în firea sa. Îl putem suspecta de “lăcomia” pentru libertate şi setea de cultură.

Scriitorul Al. Florin Ţene îl plasează pe Ţuţea în diferite ipostaze, pentru ca lectorul să descopere gândirea şi extraordinara logică a filosofului, un intelectual care cântăreşte în idei totalitatea lumii, care transmite prin ironia vorbelor lipsa de verticalitate a semenilor, lipsa de reacţie a celor care trăiesc supuşi unui regim totalitar şi laş: “Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare

În paginile romanului îl descoperim pe deţinutul Petre Ţuţea, supranumit ”Socrate al României”, care cunoaşte regimul aspru al închisorilor Jilava, Ocnele Mari, Aiud şi rămâne uimit de josniciile semenilor, convins că valorile trăiesc la infinit. Îşi dă seama că ritmurile vieţii sunt diferite, curajul de a spune lucrurilor pe nume şi spontaneitatea nu-l părăsesc nicio clipă, contextele de viaţă şi firea nepotolită îl determină să fie mereu în căutarea adevărului, este dornic de ordine şi disciplină, dar, în acelaşi timp, înţelege că izolarea valorilor unei societăţii este o practică de a reduce la tăcere cărturarul, că societatea comunistă a purtat iremediabil un blestem, ura împotriva intelectualului. Când generalii cu patru clase erau în arena luptelor, când vieţile erau distruse după anumite tipare, ironia devenea un instrument de apărare, chiar dacă intelectualul ştia riscul la care se expune.

Stilul romanului este adaptat conţinutului, tălmăcind viaţa lui Petre Ţuţea, în vâltoarea evenimentelor trăite, Al. Florin Ţene exprimă propriile instanţe sufleteşti, suferind alături de personajul său: “Ţuţea a fost eliberat din închisoare în luna mai, 1964, cu sănătatea şubrezită. Decretul 411 / 1964 i-a adus libertatea. Când a ieşit pe poarta penitenciarului din Aiud, s-a închinat. Avea 62 de ani. Iar în gara Aiud, după ce a plecat trenul, aflându-se la fereastră, şia zis: Libertatea omului este partea divină din el ”.

Este eliberat, îşi recapătă stăpânirea de sine, va lua hotărâri înţelepte. Capătul drumului nu se zăreşte încă, perioada detenţiei îi adâncise sensurile profunde ale existenţei. Logica şi subtilitatea ideilor sunt două lucruri admirabile la Petre Ţuţea, care începe să fie cunoscut după 1989, datorită ziariştilor cărora le răspunde cu francheţe : « Dar uite ce vreau să vă spun eu şi vă rog să o luaţi ca atare, nu-mi pot face biografia, fiindcă nu mă interesează trecutul meu, pe care îl detest! N-am nimic comun cu mine în trecut. Ştiţi când începe viaţa mea? Acum, când vorbesc cu dumneavoastră »

Petre Ţuţea ne surprinde din nou. « Definiţia mea este : Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă »

Particularităţile lexicului surprind prin elementele de limbă populară, arhaisme, termeni regionali, termeni din lexicul maghiar, care contribuie substanţial la ineditul mărturisirilor şi la redarea culorii locale.

*

Meritul scriitorului Al. Florin Ţene este aducerea în prim-plan a sfinţilor din temniţele comuniste, fiecare filă îl înduioşează pe cititor, figura lui Petre Ţuţea căpătând noi dimensiuni. Prin el se proiectează, până la urmă, profilul spiritual al poporului român.

Un citat al lui Horaţiu este un prilej de adâncă meditaţie : « Cel mai înalt pin este adesea cutremurat de vânturi. Cele mai înalte turnuri se prăbuşesc cel mai dramatic. Iar fulgerul loveşte, de multe ori, cel mai înalt munte »

Sursa: https://curierulnational.ro/in-fata-lui-dumnezeu-geniul-este-var-primar-cu-idiotul-roman-de-al-florin-tene/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.