În vreme ce războiul din Gaza rămâne în centrul atenției internaționale, incidentele din Cisiordania ocupată se intensifică, tot mai mulți palestinieni fiind uciși sau alungați din satele lor, scrie Washington Post. Cel puțin 11 comunități palestiniene au fost complet abandonate de la începutul anului, șase dintre ele de la 7 octombrie și până acum.
Martorii oculari și observatorii, inclusiv cei din Israel, spun că violențele comise de coloniștii israelieni, care urmăresc de mult timp depopularea zonelor rurale palestiniene din Cisiordania ocupată, au devenit frecvente în lunile de când premierul Benjamin Netanyahu a revenit la șefia guvernului la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut.
Premierul a ajuns la putere susținut de o coaliție care include activiști extremiști ai coloniștilor, care au fost condamnați pentru incitare anti-arabă și au pledat pentru anexarea Cisiordaniei.
De la atacul Hamas din 7 octombrie, când Hamas a ucis peste 1.400 de persoane și a aruncat Israelul într-un nou război, ritmul atacurilor s-a dublat, pe măsură ce mișcarea radicală a coloniștilor folosește criza pentru a accelera schimbările demografice pe întreg teritoriul.
Cel puțin 11 comunități palestiniene au fost complet abandonate de la începutul anului, șase dintre ele de la 7 octombrie și până acum, potrivit West Bank Protection Consortium, un grup de organizații neguvernamentale finanțate de Uniunea Europeană.
Organizația Națiunilor Unite a înregistrat 222 de atacuri ale coloniștilor împotriva palestinienilor în ultima lună. Opt persoane, inclusiv un copil, au fost ucise. Alți 64 de palestinieni au fost răniți.
Lista incidentelor înregistrate de Yesh Din, un grup israelian pentru drepturile omului care a petrecut ani de zile monitorizând Cisiordania, crește pe zi ce trece.
Cel puțin 1.100 de palestinieni au fost forțați să își părăsească comunitățile
Duminica trecută, fermierii palestinieni din Qusra au constatat că 500 de măslini, moșteniți din generație în generație, au fost distruși. Terenul lor agricol a fost acoperit cu ciment, scrie Washington Post. Luni, coloniștii au ars măslini între satele Burin și Huwara.
Miercuri, coloniștii i-au atacat pe culegătorii din Qaryut, au construit o barieră de piatră pentru a-i împiedica să se întoarcă în satul lor „și au tras cu muniție reală asupra celor care se apropiau”, a relatat Yesh Din.
Amploarea și intensitatea violențelor le aduc aminte unor palestinieni de „nakba”, catastrofa din timpul războiului arabo-israelian din 1948, când sute de mii de palestinieni au fost forțați să își părăsească casele și să nu se mai întoarcă niciodată.
Satele lor au fost distruse, sau relocate și redenumite, iar istoria lor a fost ștearsă. Este o traumă profundă și durabilă care a afectat aproape fiecare familie palestiniană - o traumă care, cred mulți, se repetă acum.
Cel puțin 1.100 de palestinieni au fost forțați să își părăsească comunitățile între ianuarie și prima săptămână din octombrie. Doar în ultima lună, peste 900 de persoane au fugit.
Se estimează că în Cisiordania trăiesc aproximativ 3 milioane de palestinieni, alături de peste 500.000 de coloniști israelieni, al căror număr a crescut cu 16% în ultimii cinci ani, după ce negocierile de pace conduse de SUA pentru înființarea unui stat palestinian au eșuat.
Dealurile Hebronului de Sud găzduiau aproximativ 4.000 de locuitori palestinieni, majoritatea dintre ei trăind în fermele din Zona C, o zonă administrativă care acoperă 60% din Cisiordania - cândva preconizată ca parte a unui viitor stat palestinian, dar care se află încă sub ocupație israeliană.
Liderii coloniștilor și miniștrii guvernului Netanyahu o descriu acum în mod deschis ca făcând parte din Israel.
Cum se extind coloniile israeliene
Comunitățile evreiești se extind în întreaga regiune, scrie Washington Post. Unele sunt ferme mari, care cultivă fructe și produc vin, în timp ce altele sunt avanposturi izolare, care anunță însă viitoare extinderi.
Într-o scrisoare adresată lui Netanyahu și publicată luni, ministrul de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut interzicerea recoltării măslinelor de către palestinieni în apropierea coloniilor din Cisiordania. Guvernul, a spus el, trebuie să „creeze zone de securitate sterile în jurul comunităților (evreiești) și a drumurilor și să-i împiedice pe arabi să intre în ele”.
În ultimele săptămâni, zeci de drumuri au fost închise în întreaga Cisiordania. Miercuri seară, zeci de femei din comunitățile de coloniști de lângă intersecția Shavei Shomron s-au adunat în semn de protest pentru că propriul lor drum a fost menținut deschis, în ciuda unui val de atacuri recente în zonă.
„Știm că nu toți locuitorii din acele sate (palestiniene)” reprezintă o amenințare, „dar sunt majoritatea”, a declarat o protestatară, Miriam Levi, care se afla acolo împreună cu cei trei copii ai săi. „Sunt mamă; nu vreau să fiu aici să protestez, dar în aceste circumstanțe trebuie să o fac”, a spus ea.
„Cisiordania fierbe”
Militantismul este în creștere în Cisiordania. Bărbații înarmați palestinieni au ucis cel puțin 15 coloniști în 2023, potrivit datelor ONU.
Autorii atacurilor proveneau, în general, din orașele înghesuite și din taberele de refugiați din teritoriu - unde forțele israeliene au ucis aproape 400 de palestinieni în acest an, potrivit ONU - și nu din comunitățile agrare care sunt acum ținta coloniștilor.
„Cisiordania fierbe”, a declarat Philippe Lazzarini, șeful agenției ONU pentru refugiații palestinieni, după ce atacurile cu drone israeliene din timpul nopții au ucis cel puțin opt palestinieni în orașul Jenin, potrivit autorităților sanitare palestiniene.
„Dacă (nu aveam) Gaza astăzi, toată atenția noastră ar fi fost îndreptată asupra Cisiordaniei”, a adăugat el.
Cea mai radicală și combativă parte a mișcării de coloniști, cunoscută sub numele de „tineretul din vârful dealurilor”, se consideră de mult timp avangarda statului evreu. Ei cred că este dreptul lor dat de Dumnezeu să fie în Cisiordania și sunt dispuși să o ia cu forța, dacă guvernul nu o va face pentru ei, scrie Washington Post.
Netanyahu condamnă violențele coloniștilor, realitatea arată altceva
Miercuri, sub presiunea administrației Biden și a altor aliați occidentali, Netanyahu a emis o rară condamnare a violenței coloniștilor. „Condamn acest lucru și vom acționa împotriva lui”, a asigurat el.
Dar în aproape jumătate din toate atacurile coloniștilor documentate de ONU în acest an, forțele israeliene fie îi însoțeau, fie îi susțineau în mod activ pe făptași.
Washington Post scrie că Forțele de Apărare ale Israelului au declarat că în timpul atacurilor coloniștilor „soldații sunt obligați să acționeze pentru a opri abuzurile și, dacă este necesar, să întârzie sau să rețină suspecții până când poliția ajunge la fața locului”.
Chemarea de urgență a rezerviștilor pe frontul din Gaza a estompat și mai mult granițele dintre stat și coloniștii civili în Dealurile Hebronului, deoarece voluntarii civili păzesc acum așezările în uniforme militare.
În acest timp, în comunitățile palestiniene beduine din apropiere, temerile s-au transformat în teroare.
Fermierii se tem să își lucreze terenurile agricole sau să își scoată turmele la păscut. Unii locuitori au încetat să mai iasă cu totul din casă, încercând să reziste cu ce aveau în casă pe 7 octombrie.