Incendiul s-a produs miercuri dimineață la un apartament situat la etajul I al unui bloc de pe bulevardul Carol din municipiul Câmpina, potrivit ISU Prahova. 15 persoane s-au autoevacuat, iar șapte au avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a părăsi blocul. O persoană a fost găsită decedată.
„În apartamentul afectat, incendiul se manifestă la nivelul unei camere, în care, din nefericire, pompierii au identificat o persoană de sex masculin carbonizată”, a precizat ISU Prahova.
Dintre persoanele afectate, una care a suferit un atac de panică a fost asistată medical la fața locului și, ulterior, a refuzat transportul la spital. Alte victime nu au fost înregistrate.
După aproximativ două ore, pompierii au reușit să licheze incendiul. Cauza izbucnirii acestuia nu a fost încă stabilită.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare de la înălțime și un echipaj SMURD.