Incredibila poveste din spitalul în care toți știau de șpagă

acum 11 luni 56

Când pacientul devine în primul rând client și când cetățeanul e privit doar ca un client, atunci democrația devine ea însăși de vânzare. Stați pe aproape. E foarte probabil să vedem consecințele la alegerile din 2024. 


Vreme de trei ani, 2019-2022, o rețea de medici și personal medical au prelucrat „la negru”, în Spitalul Județean de Urgență din Zalău, 3.200 de teste Papanicolau, pentru cancer de col uterin. 


„La negru” înseamnă că testele au fost lucrate de către personalul spitalului public și cu dotarea spitalului public, fără să fie însă înregistrate în sistem.


Analizele au fost provenit din clinici private, unde lucrau unii dintre medicii de la stat și unde femeile au plătit 130 de lei pe test. Au plătit, deși ele aveau dreptul la teste Papanicolau gratuite. Au plătit pentru că, potrivit unui fenomen național, cunoscut și logic până la un punct, testele decontate de Casa de Sănătate se termină rapid.  


Numărul testelor „la negru”, spun procurorii, a ajuns să fie dublu în județul Sălaj față de numărul testelor efectuate gratuit. 


Mai puține vieți avertizate și salvate


Când pacientul devine în primul rând client, se limitează numărul femeilor care au acces la analize. Iar acest lucru se întâmplă în România, țara din Europa cu cea mai mare incidență a cancerului de col uterin.


Stupefiant în cazul din Sălaj este faptul că toată lumea din spital știa, cel puțin cei care aveau legătură cu serviciul de anatomie patologică, unde se lucrau testele. Se știa încă de la angajare. Dacă nu erai de acord, nu te angajai.


Elita de pradă  


Dar nu doar pacientul devine client. „Moda” transformării tuturor relațiilor într-una furnizor-client este cultivată de elita prădătoare care acționează în România, a explicat recent Valentin Lazea, economistul șef al BNR. Nu contează dacă elita e locală sau internațională, câtă vreme operează în țări ca România, ea își permite aproape orice. 


Citat de Hotnews, Lazea a spus la „Gala Curs de Guvernare” că statul român arată ca un „Leviathan de hârtie”, fiind deopotrivă despotic și absent. Asistăm la „o combinație generată de dorința din partea elitelor de a menține relații clientelare în care clienții să poată fi ușor controlați”, crede Lazea.


Cititorul devine „user” și cetățeanul devine client


Dacă ne uităm cum se modifică limbajul public vom înțelege mai ușor fenomenul. În presă, de pildă, sute de ani s-a vorbit despre „cititor” sau, mai recent, despre „telespectator” Acum se discută despre „user”, adică utilizator, punct de audiență, client.


În vreme ce cititorul este cetățean, utilizatorul este consumator, este exclusiv client. Unele dintre trusturile media și-au făcut o strategie din a elimina din limbaj „publicul”, preschimbat în „user”.


În politică, e la fel. Pentru politicieni, „publicul” devine tot mai mult nu „cetățean”, ci „audiență”, „utilizator al rețelelor sociale”, un element care trebuie micro targetat și influențat ca să cumpere promisiunea partidului. „Votantul” este transformat în client în singurul proces care mai pare interesant pentru partide: alegerile.


O transformare uriașă și riscantă


Aceasta nu e o schimbare minoră, de vocabular. Sau de sistem medical: nu se ia doar o analiză medicală de la privat ca să fie procesată la stat. E mult mai mult de atât. 


E parte a unui proces, în care o elită care fuzionează politic, mediatic și economic ca să extragă totul de la o umanitate redusă la rolul de client.


Într-un articol publicat zilele trecute în The New York Times, Guido Alfani, profesor de istorie economică la Universitatea Bocconi din Milano, arată cum, fuzionând și preluând toate rolurile sociale, de antreprenor, de politician, de lider, cei din supra elita lumii încalcă o veche înțelegere care a funcționat generații la rând. Cei bogați „au renegat un contract social vechi de secole”, contractul a fi solidari și de a nu acumula putere economică, politică și mediatică în același timp. Până la urmă, este vorba de principiul simplu de a ține cont și de cel de lângă tine. În absența acestuia triumfă, spune profesorul Alfani, mișcările populiste.


Pentru că, că dacă omului i se iau toate aceste trăsături sociale, aceea de pacient îngrijit, de om informat, de cetățean respectat, el se va comporta exact ca un client. Dar unul neîncrezător, nemulțumit, furios. Și, într-o democrație redusă la alegeri, „clientul” va cumpăra exact ceea ce știe că îl face și pe el puternic, arma de care știe că se teme „furnizorul” său. Ne vedem în 2024. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/opinii/incredibila-poveste-din-spitalul-in-care-toti-stiau-de-spaga-4726532

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.